Salvarea de la faliment a clubului Rapid Bucureşti vine de la Cluj pe axa Gaz Metan Mediaş. Actualul acţionar majoritar al clubului bucureştean, Adrian Zamfir, a decis să-l acţioneze în judecată pe fostul patron, George Copos, pe care îl acuză că a prejudiciat gruparea giuleşteană cu 1, 3 milioane de dolari, prin transferurile lui Cristian Dulca, actualul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaş şi a lui Florin Bratu, fost jucător al echipei ardelene.…
Citeste mai departe ›Articol care contine urmatoarele taguri: "fotbal"
Branduri mari pe care timpul nu le ucide
De la apariţia fotbalului şi până azi, România a fost împărţită între Bucureşti şi restul ţării, iar restul ţării era poate cel mai bine reprezentat de Transilvania. Astfel, primele echipe campioane ale României au fost cele din Bucureşti sau zona limitrofă (Ploieşti).…
Citeste mai departe ›”U” Cluj / Universitatea joacă sâmbătă cu Arieșul
Până la startul viitorului sezon competițional fotbaliștii lui Mihai Teja vor mai disputa două meciuri de verificare, primul dintre aceste fiind programat la sfârșitul acestei săptămâni la Cluj. ”U” va întâlni sâmbătă, de la ora 10.30, formația de liga a III-a, Arieșul Turda.…
Citeste mai departe ›Transfer / Sergiu Buş a semnat pentru Europa
Fostul atacant al echipei CFR Cluj, Sergiu Buş, a semnat pentru două sezoane cu ŢSKA Sofia, ocupanta locului trei în ediţia precedentă de campionat din Bulgaria. Pentru perioada în care va evolua la „Steaua Bulgariei” fotbalistul clujean va încasa aproximativ 200.000 de euro şi va juca în Liga Europa.…
Citeste mai departe ›”U” Cluj / Mușat la un nou “debut” pentru Universitatea
Al cincelea meci test al Universității Cluj în cantonamentul din Austria a prilejuit reapariția în primul 11 al ”Șepcilor roșii”a lui Nicolae Mușat. Fotbalistul are 27 de ani și a fost achiziționat de ”U” chiar sâmbătă, în ziua amicalului cu Wacker Burghausen, încheiat la egalitate, scor 1-1.…
Citeste mai departe ›Fotbal / Imnul Champions League va răsuna din nou la Cluj
Campioana României la fotbal feminin, Olimpia Cluj, va evolua și în această vară în fața propriilor suporteri, în grupa preliminară din Champions League. Conform tragerii la sorți, care a avut loc la Nyon, multipla campioană a României a fost repartizată în grupa a 2-a de calificare, alături de FC NSA Sofia, din Bulgaria, Raheny United din Irlanda și de maltezele de la Hibernians FC.…
Citeste mai departe ›Copa do Mundo, ediția extremelor
A 20-a ediție a Cupei Mondiale, găzduită anul acesta de Brazilia, este de departe cea mai scumpă (aproximativ 16 miliarde de dolari a costat organizarea ei) și cea mai spectaculoasă, din toate punctele de vedere.…
Citeste mai departe ›Fotbal / Liga I e tot mai scumpă
Meciurile din Liga I și Cupa Ligii la fotbal nu vor fi retransmise in totalitate de operatorul de cablu UPC, singurul care a achiziționat până în acest moment drepturile TV ale fotbalului din România.…
Citeste mai departe ›CFR / Vişiniii au început seria amicalelor cu o victorie
Aflaţi în Ungaria unde efectuează un stagiu de pregătire centralizat, fotbaliştii de la CFR Cluj au disputat, miercuri, primul amical din seria celor trei, programate în ţara vecină. Vişiniii s-au impus cu 2-0 în meciul contra academiei fostului mare fotbalist Ferencz Puskas.…
Citeste mai departe ›Cupa Ligii / ”U” Cluj – Petrolul în Cupa Ligii
Miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din optimile de finală a Cupei Ligii. În noul ei format această competiție devine mult mai atrăgătoare decât Cupa României, în condițiile în care premiile totale oferite de organizatori ajung la un milion de euro.…
Citeste mai departe ›Fotbal / Rapid a câştigat la TAS, joacă în Liga I
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a admis, luni, recursul clubului de fotbal Rapid Bucureşti, referitor la excluderea acestuia din Liga I de fotbal a României. În plus, tribunalul de la Lausanne obligă Federaţia Română de Fotbal (FRF) la plata cheltuielilor de judecată, plus plata unor daune de 4.000 de franci elveţieni clubului Rapid.…
Citeste mai departe ›Liga I / Haos în fotbalul românesc
Federația Română de Fotbal (FRF) și comisiile care lucrează în cadrul acesteia sunt depășite de situație, iar viitoarea ediție a Ligii I de fotbal ar putea începe cu întârziere. Nici până în acest moment FRF nu a omologat rezultatele din ultima ediție de campionat în divizia secundă, seriile 1 și 2.…
Citeste mai departe ›