Cupa Ligii / ”U” Cluj – Petrolul în Cupa Ligii

Universitatea Cluj va debuta în noul sezon competițional în Cupa Ligii, cu Petrolul Ploiești / Foto: Dan Bodea

Miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din optimile de finală a Cupei Ligii. În noul ei format această competiție devine mult mai atrăgătoare decât Cupa României, în condițiile în care premiile totale oferite de organizatori ajung la un milion de euro.

Conform tragerii la sorți Universitatea Cluj va întâlni formația Petrolul Ploiești, în data de 18, sau 19 iulie, iar meciul se va disputa pe Cluj Arena. Cealaltă formație clujeană, CFR, așteaptă deznodământul partidei dintre ASA Târgu Mureș și CSMS Iași pentru a ști care dintre acestea îi va fi adversară.

Fotbaliștii lui Vasile Miriuță vor evolua pe terenul învingătoarei dintre cele două formații mai sus amintite. Partidele din Cupa Ligii se vor juca în perioada în care campionatul va fi oprit pentru disputele primei reprezentative a României, iar meciurile vor fi în sistem eliminatoriu, doar în semifinale combatantele urmând să se întâlnească tur-retur.

TUR PRELIMINAR 16 iulie 2014
FC Rapid – CS U Craiova
ASA Tg. Mureş – CSMS Iaşi

OPTIMI 18-19 iulie 2014
Gaz Metan – Pandurii
U Cluj – Petrolul
FC Rapid/CS U Craiova – Steaua
Oţelul – Ceahlăul
ASA Tg.Mureş/CSMS Iaşi – CFR Cluj
Chiajna – Dinamo
FC Braşov – Astra
Viitorul – FC Botoşani

Finala Cupei Ligii, ediţia 2014-2015 se va disputa la data de 20 mai anul viitor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu