Universitatea Cluj a avut nevoie de 4 jocuri în fața propriilor suporteri pentru a obține primul punct stagional ”acasă”. Meciul din cadrul etapei a 9-a a Ligii 2 dintre ”U” și FC Brașov s-a terminat la egalitate 0-0.…
Citeste mai departe ›Articol care contine urmatoarele taguri: "fc brasov"
”U” / Dueluri istorice pentru ”U”, în Liga 2
Programul meciurilor din Liga 2 a fost stabilit, vineri dimineața, în cadrul unei ședințe care a avut loc la Casa Fotbalului. Universitatea Cluj va face parte din Seria 2 și va debuta în deplasare, la Chindia Târgoviște, la data de 29 august.…
Citeste mai departe ›CFR / Lucian Goian întăreşte defensiva din Gruia
Oficialii clubului CFR Cluj au ajuns la un acord cu fundaşul central de 32 de ani, Lucian Goian, fotbalistul urmând să semneze în aceste zile, un contract valabil pentru un sezon cu opţiune de prelungire.…
Citeste mai departe ›Fotbal / CFR Cluj, doar o remiză, scor 2-2, la Brașov
“Feroviarii” din Gruia au condus de două ori la Brașov, fiind egalați de fiecare dată de gazde, cărora, însă, punctul câștigat nu le este de prea mare folos. Echipa brașoveană avea mare nevoie de o victorie pentru a evada din zona retrogradării, însă un succes al “ceferiștilor” sub Tâmpa ar fi ajutat celelalte formații care se zbat pentru rămânerea în prima ligă, în special Gaz Metan, “U” Cluj sau Rapid.…
Citeste mai departe ›Sarabanda antrenorilor continuă în Liga 1! 36 de tehnicieni au fost schimbați numai în acest sezon
Liga 1 a devenit o sperietoare de antrenori. Aproape că nu este etapă în care să nu fie consemnată vreo schimbare de antrenor în fotbalul românesc de primă ligă. În cazul în care s-ar face un clasament al schimbărilor de antrenori principali, cu siguranță Liga 1 s-ar clasa pe primele locuri într-un top mondial.…
Citeste mai departe ›Anonim în România, Zoli e pus pe treabă în Elveţia
Departe de scandalurile din fotbalul intern, un român șlefuiește talentul viitoarelor staruri din Elveția. Zoltan Kadar are 49 de ani și în urmă cu aproape un sfert de secol evolua în tricoul Universității Cluj.…
Citeste mai departe ›CFR / A izbucnit revolta în Gruia
Meciul dintre CFR Cluj şi FC Braşov din cadrul etapei a XIII-a s-a terminat cu victoria “Stegarilor”, scor 1-2 şi o evoluţie ciudată a fotbaliştilor lui Vasile Miriuţă. Până să lămurească antrenorul cum stau lucrurile în Gruia, jucătorii lui au început perfect meciul cu FC Braşov.…
Citeste mai departe ›Fotbal / Ioan Andone s-a înţeles cu Apollon
Rămas fără angajament după despărțirea de Al Ettifaq, din Arabia Saudită, Ioan Andone va semna, duminică, un contract valabil pentru două sezoane cu formația Apollon Limasol din Cipru. Fostul tehnician al CFR-ului a fost aproape să semneze cu FC Brașov însă, vânzarea clubului de către Ioan Neculaie, actualul finanțator al ”Stegarilor”, către un grupa de oameni de afaceri din Brașov a căzut, iar Andone s-a reorientat rapid.…
Citeste mai departe ›Cupa României / CFR, norocoasă la tragerea la sorţi
CFR Cluj va întâlni pe Rapid Bucureşti, iar Universitatea Cluj se reîntâlneşte cu FC Braşov. Dinamo şi Petrolul au fost cele mai norocoase. Au căzut cu CS Mioveni, respectiv CFR Suceava în optimile Cupei României la tragerea la sorţi efectuată joi la Casa Fotbalului.…
Citeste mai departe ›Liga I / “U” Cluj a smuls un punct Braşovului
Universitatea Cluj şi FC Braşov au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe Cluj Arena, în cadrul etapei a IV-a din Liga I. „Şepcile roşii” au deschis repede scorul prin Nuno Viveiros, care a profitat de una dintre puţinele nesincronizări din apărarea „Stegarilor”, în minutul 8.…
Citeste mai departe ›”U” Cluj / Obiectiv îndeplinit
Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în deplasare în compania formaţiei FC Braşov. Punctul obţinut în partida din cadrule etapei a XXXIII-a a ligii I de fotbal, penultima a sezonului, le asigură alb-negrilor prezenţa în viitoarea ediţie a campionatului, în eşalonul de elită.…
Citeste mai departe ›Liga I / Luna cadourilor a venit mai devreme pentru “U” Cluj
Universitatea Cluj şi-a atins obiectivul fixat de antrenorul Mihai Teja şi a învins, cu scorul de 2-0, pe FC Braşov, obţinând astfel, a treia victorie consecutivă în Liga I de fotbal.…
Citeste mai departe ›