Începând de luni, 2 septembrie, activitatea punctului de lucru din municipiul Carei al Inspectotatului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare se reduce la doar două zile pe săptămână. Potrivit unui comunicat de presă al ITM Satu Mare, este vorba despre zilele de luni şi joi, când se lucrează între orele 9:00-16:00.…
Citeste mai departe ›Articol care contine urmatoarele taguri: "Carei"
Hotel din Carei construit cu muncitori “la negru”
Munca „la negru” a intrat în atenţia poliţiştilor careieni. În urma acțiunilor întreprinse de aceștia, nouă persoane care munceau la construcția unui hotel din oraș au fost depistate fără contracte de muncă.…
Citeste mai departe ›Concerte de muzică clasică în aer liber la Satu Mare și Carei
În cadrul “Concertului Extraordinar Vocal Simfonic în aer liber”, ajuns la a IV-a ediţie, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare va susține două recitaluri, la Carei și la Satu Mare.…
Citeste mai departe ›Carei – Le Ruban de Provence, pentru prima dată în România
Prima reprezentaţie din România a grupului de dans, arte şi tradiţii Le Ruban de Provence din Franţa, va avea loc marţi, 20 august, în municipiul Carei. Condus de Stéphanie Nicolas, ansamblul este păstrătorul tradiţiilor de dans şi port din jurul oraşului Avignon şi Provence, costumele fiind create de către membrii grupului.…
Citeste mai departe ›Strongest Man Carei: Mai mulți participanți din Ungaria decât din România
Careienii nu s-au lăsat intimidaţi de vremea caniculară şi au venit în număr mare să-şi susţină favoriţii la cea de a V-a ediţie a concursului concursului regional de forţă , „Cel mai puternic bărbat “, organizat la Carei cu ocazia celei de a şasea ediţii a festivalului August Fest.…
Citeste mai departe ›Festivalul Medieval: Careiul s-a transformat în câmp de bătălie – Galerie foto
Prima ediție a Festivalului Medieval ”Villa Karul” din Carei a debutat sâmbătă. În parcul Karoly din localitate s-a dat startul seriei de manifestări estivale ce se vor derula pe o perioadă de nouă zile.…
Citeste mai departe ›Festivalul Medieval de la Carei, la prima ediție în week-end. Programul complet
Prima ediție a Festivalului Medieval va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Carei. Manifestările vor începe sâmbătă, la ora 14.00, odată cu parade costumelor. Între orele 15.00 – 21.00 va avea loc o demonstrație de mânuire a armelor medievale – Ordinul Ezüst Sólyom, gastronomie medievală – Ordinul Basarabilor, școală de scrimă medievală – Ordinul Mușatinilor, demonstrații de lupte – Cohors III Campestris, Ordinul Ezüst Sólyom, școală de dans medieval – Ordinul Basarabilor, Paladinii de Terra Medies, demonstrații de tir cu arcul – Asociația Sportivă Corvus Regia, Arcașii Cetății Alba Iulia, școală de tir cu arc englezesc – Arcaşii de la Suceviţa, meșteri sticlari, pielari și lutieri – Egyed Fero, Ada Bălan și Asociația Aranykapu, muzică și teatru medieval – Ordinul Mușatinilor, Ordinul Basarabilor, recitaluri de poezie medievală, atelier de oralitură, fabule medievale – Ordinul Basarabilor, Trupa de Teatru M.E.E.M. …
Citeste mai departe ›Careienii își construiesc o cutie a timpului
Careienii sunt invitați, începând de astăzi, să participe la campania „Cutia timpului”. Mai exact, doritorii sunt rugați să aducă câte un obiect personal, de preferință legat de orașul în care locuiesc, care urmează a fi îngropate pentru următorii 20 de ani.…
Citeste mai departe ›ContiTech a creat 50 de locuri de muncă la noua hală de sculărie
Firma ContiTech a inaugurat azi, la Carei, o nouă hală de sculărie a fabricii, extindere ce va genera crearea a 50 de locuri noi de muncă. La noua unitate de producție vor fi angajați muncitori calificați în lăcătușerie, strungărie și prelucrare prin așchiere.…
Citeste mai departe ›ContiTech inaugurează o hală de sculărie la Carei
Concernul german Continental AG își mărește capacitatea de producție de la fabrica Contitech din municipiul Carei, județul Satu Mare, investind într-o nouă hală de sculărie. Investiția se ridică la 1, 5 milioane de euro şi va fi inaugurată marţi.…
Citeste mai departe ›