Strongest Man Carei: Mai mulți participanți din Ungaria decât din România

Opt voinici s-au întrecut la cea de a V-a ediţie de „Cel mai puternic bărbat “

Careienii nu s-au lăsat intimidaţi de vremea caniculară şi au venit în număr mare să-şi susţină favoriţii la cea de a V-a ediţie a concursului concursului regional de forţă , „Cel mai puternic bărbat “, organizat la Carei cu ocazia celei de a şasea ediţii a festivalului August Fest.

 „În comparaţie cu anul trecut, ne bucurăm să spunem că numărul celor care au venit să încurajeze concurenţii este mult mai mare. Anul acesta avem mai multe probe, cu un grad de complexitate mai ridicat, astfel şi competiţia devine mai acerbă, ne-a declarat Daniel Mureşan organizatorul şi arbitrul acestui eveniment.

La startul competiţiei din Parcul Dendrologic din Carei s-au aliniat opt concurenţi, unii veniţi din Ungaria – Ladamérczki Zoltan; Goda István; Gere Szabolcs; Sebestyén Csongor; Szabo László; Szűcs Sándor; Csekk Sandor – și doar unul din România: Pete Komáromy Gergő.

Concursul a fost împărţit în şase probe: trasul camionului cu promoteriţe, rostogolirea cauciucului de 300 kg, îndreptări cu o maşină plină de fete, ridicarea deasupra capului a unui buştean de lemn de 100 kg, ramatul unui autoturism plin cu fete pe o distanţă de 20m, mersul fermierului – 2 greutăţi de 100 kg, un buştean de 100 kg, o nicovală de 100 kg.

După două ore în care concurenţii au avut de înfruntat atât dificultatea probelor cât şi vremea caniculară clasamentul a fost următorul:

Locul  I    Ladamérczki Zoltan

Locul  II   Pete-Komáromy Gergő-CAREI

Locul III  Goda István

Locul IV  Gere Szabolcs

Locul V    Sebestyén Csongor

Locul VI   Szabo László

Locul VII  Szűcs Sándor

Locul VIII Csekk Sandor

Spectatorii prezenţi au recompansat cu îndelungi aplauze eforturile concurenţilor, care au avut o misiune extrem de dificilă, însă s-au descurcat extraordinar.

 

TEXT: Sergiu Podină

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu