”U” Olimpia Cluj mai are nevoie de un singur punct pentru a fi matematic campioana României (Galerie foto)

U Olimpia Cluj
Foto: Dan Bodea

Fotbalistele de la ”U” Olimpia Cluj au câștigat, miercuri, meciul cu Piros Arad, scor 3-1, și au făcut pasul decisiv spre cel de al 10-lea titlu de campioană a țării. Fetele lui Iulian Szekely ar fi trebuit să celebreze anul trecut titlul cu numărul 10, dar campionatul a fost înghețat din cauza pandemiei de coronavirus și trofeul nu a fost acordat niciunei echipe.

Miercuri, pe Iclod Arena, clujencele nu lăsat șa treacă șansa pe lângă ele și au obținut a 15-a victorie stagională, în fața uneia dintre echipele bune ale întrecerii interne, Piros Arad. Mihaela Ciolacu a reușit o dublă, iar Roxana Mirea și-a trecut și ea numele pe lista marcatoarelor în meciul care le-a apropiat la un singur punct de un nou triumf în campionatul de fotbal feminin al României.

Practic locul 1 este deja antamat de ”U” Olimpia Cluj, chiar dacă mai sunt cinci etape până la finalul sezonului. În condițiile în care în precedentele etape olimpicele ai termina un singur meci la egalitate, este de greu de crezut, dacă nu cumva imposibil, să fie învinse de toate oponentele, fără să obțină punctul care să le aducă matematic al 10-lea trofeu de campioană.

Oficialii clubului au făcut diligențele pentru a primi și licența de participare în cupele europene, lucru care s-a întâmplat la ultima ședință a administraţiei de licenţiere din cadrul FRF care a anunțat la ata de 28 aprilie că gruparea de fotbal feminin Universitatea Olimpia Cluj a fost singura care a solicitat şi primit licenţa UEFA WCL.

Distribuie:

Postaţi un comentariu