”U” Cluj l-a transferat a doua oară pe Răuță! Jucătorul nu a mai fost dorit la Petrolul

Sursa foto: Facebook

Clubul de fotbal Universitatea Cluj anunță achiziția fundașului central Andrei Răuță, ultima oară la Petrolul. În 2019, oficialii lui ”U” l-au mai transferat odată, dar fotbalistul nu a mai ajuns la gruparea „Șepcilor roșii”.

„Clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu Andrei Răuță. Jucătorul în vârstă de 25 de ani, ce evoluează pe postul de fundaș central, s-a integrat deja în programul de pregătire al studenților, în cantonamentul de la Mogoșoaia. Fotbalistul va efectua, la revenirea lotului în Cluj-Napoca, o evaluare medicală care va finaliza și procedura de transfer”, anunță fcucluj.ro.

Fotbalistul care a început fotbalul în suburbiile Parisului, are în CV 8 meciuri pentru echipa secundă a lui Guingamp, iar în România a mai evoluat la Bucovina Pojorâta, CS Balotești, Academica Clinceni și Petrolul Ploiești.

Gruparea prahoveană i-a reziliat contractul, pe 20 ianuarie, după ce Viorel Moldovan a anunțat că fostul internațional de juniori (Răuță are un meci în tricoul naționalei U19 – n.a.), nu mai intră în planurile de viitor ale clubului. În prima parte a sezonului în curs, Andrei Răuță a prins doar 6 apariții în tricoul „Lupilor”.

În urmă cu doi ani, tot în luna ianuarie, cel puțin la nivel declarativ, Andrei Răuță a mai fost „achiziționat” de Universitatea Cluj, conform anunțului oficial postat la data de 29 ianuarie.

„Unul dintre cei mai promițători tineri fundași din România, fotbalistul a fost crescut în Franța, de Guingamp, unde și-a făcut junioratul, după care a îmbrăcat, pe rând, tricourile formațiilor Astra Giurgiu, Bucovina Pojorâta, CS Balotești și Academica Clinceni, marcând trei goluri în prima parte a acestui sezon de Liga 2”, anunța clubul Universitatea Cluj, în urmă cu doi ani (vezi fascimil).

Sursa fot: fcucluj.ro

În altă ordine de idei, Universitatea Cluj va întâlni, miercuri și joi, formațiile Rapid București, respectiv Steaua, în cantonamentul de la Mogoșoaia. Prima partidă oficială a anului pentru Universitatea Cluj va fi duelul din optimile Cupei României cu UTA Arad, care se va disputa în 10 februarie. Între 19 și 22 februarie, ”U” va juca în campionat pe terenul celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu