”U” Cluj, doar egal acasă cu Pandurii Târgu Jiu

Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu au terminat la egalitate, scor 1-1, în ziua în care noua conducere a clubului și-a intrat în drepturi. Meciul a început practic de la 0-1. În minutul 5, Dodoi reușind să deschidă scorul după ce debutantul din poarta Universității a respins o minge în față.

Alb-negrii au încercat să răspundă imediat, dar au lăsat spații largi de contraatac pentru gorjeni care puteau să își dubleze avantajul. Trupa lui Costel Enache s-a așezat mai bine pe teren și a început să conteze și pe faza ofensivă. În minutul 31 o centrare a lui Ribeiro a fost transformată în gol de Idan Golan.

Până la pauză alb-negrii și-au intensificat presiunea fără să reușească să treacă în avantaj. Nici după reluarea partidei băieții lui Enache nu au fost nici mai inspirați, nici mai norocoși, astfel că ocaziile cu adevărat importante au lipsit. Din nou oaspeții puteau să dea lovitura, contrar cursului jocului.

Pandurii a rămas în inferioritate numerică, în minutul 80, dar nici cu un om în plus Universitatea nu a reușit să înscrie golul victoriei și întâlnirea s-a terminat remiză. În grupa a fazei play-out Comuna Recea a învins-o pe Metaloglobus, scor 3-1, iar Slatina și Ripenisa au terminat nedecis, 0-0. Farul Constanța a stat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu