U-BT a obținut prima victorie din finala LNBM, cu CSM Oradea (Galerie foto)

Foto: Dan Bodea

U-BT s-a impus cu 73-62 în fața rivalei CSM Oradea, în primul meci din seria de cinci programate în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Reveniți în tribune, alături de favoriți, suporterii Universității și-au împins echipa de la spate într-o întâlnire complicată.

În prima repriză cele două finaliste au făcut „economie” de puncte, astfel că primele două secvențe de joc au fost, așa cum era de așteptat, echilibrate și presărate de numeroase greșeli. După 10 minute U-BT avea un avantaj minimal (18-15) și nici în sfertul al doilea nu au reușit să se desprindă (11-11).

Diferența s-a făcut în cel de al treilea parțial în care jucătorii celor două echipe au lăsat la o parte temerile și au etalat un baschet de calitate cu reușite pe măsură. Cu 10 minute înaintea ultimei sirene scorul era 57-47 și alb-negrii aveau nevoie doar de un joc economicos pentru a obține prima victorie.

Miza întâlnirii și-a pus încă o dată amprenta pe evoluțiile combatanților din teren. Oradea a redus diferența la 6 puncte, dar trupa lui Mihai Silvășan a gestionat perfect situația și și-a adjudecat și sfertul 4, cu 16-15.

Donatas Tarolis (21 de puncte, 6 recuperări), Andrija Stipanovic (17 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive) și Patrick Richard (13 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive), au fost jucătorii care au înclinat balanța în favoarea alb-negrilor. Meciul 2 este programat vineri, de la ora 20:00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu