Stare de alertă! Duminică, în Gruia, se joacă titlul!

Foto: Dan Bodea

Liga 1 s-a reluat cu un amical. 120 de minute a durat meciul de restart în fotbalul intern. Universitatea Craiova, o candidată la titlu, a pierdut cu 0-1 înfruntarea cu codașa Chindia. Măcar golul lui Berisha a fost frumos. Întâlnirea din Bănie a avut caracter amical deoarece echipele care ar fi trebuit să joace vineri și sâmbătă, cu FC Botoșani, respectiv cu Dinamo, au fost anunțate că meciurile au fost amânate din cauză că atât în tabăra „Câinilor”, cât și în cea a moldovenilor au fost confirmate cazuri de COVID-19.

În aceste condiții, titlul de campioană se joacă, duminică, de la opt seara, în Gruia. CFR are patru puncte în fața FCSB și orice rezultat, în afară de un eșec, este echivalent cu al treilea triumf consecutiv în Liga 1. Recentele probleme cauzate de COVID-19 duc încet, încet, spre scenariul înghețării campionatului. În cel mai rău caz se poate anula sezonul, asta însemnând că nu va fi atribuit titlul niciunei echipe, dar FRF tot trebuie să anunțe la UEFA o reprezentantă a țării noastre în Liga Campionilor, iar aceasta, logic, ar trebui să fie CFR.

Dacă se confirmă cazul de infectare cu coronavirus a medicului de la FC Botoșani, CFR poate aștepta pachetul cu trofeul, tricourile și medalii le de campioni. În cazul unui rezultat pozitiv al testului COVID echipa va trebui să intre în izolare 14 zile, apoi ar fi nevoie de alte 14 zile de antrenamente înainte de reintrarea în competiție, iar calendarul competițional, oricum condensat, nu permite nicio amânare de acest fel.

Astfel, dacă meciul FC Botoșani – CFR, de sâmbăta viitoare, nu se va juca, chiar dacă FCSB ar obține un punct, ipotetic, duminică, în Gruia, și mai apoi ar triumfa săptămâna viitoare, acasă, cu Gaz Metan, roș-albaștrii ar acumula 30 de puncte în 30 de meciuri disputate, în vreme ce feroviarii ar avea 31 de puncte și 29 de meciuri, ceea ce înseamnă că și dacă ar fi aplicat modelul norvegian (împărțirea numărului de puncte la numărul de meciuri jucate), tot CFR ar fi campioană. Clujenii ar avea un procentaj de 1,06– 31 de puncte împărțite la 29 de jocuri, față de 1 punct procentual al celor de la FCSB – 30 de puncte împărțite la 30 de meciuri.

Așadar, fotbalul intern a trecut de la starea de alertă, la starea de urgență, campionatul intrând practic în imposibilitatea de a fi finalizat la 2 august, data limită până la care se poate încheia o competiție internă care se desfășoară sub patronajul UEFA. Meciul care, în proporție de 99%, decide campioana României în sezonul 2019/2020, CFR – FCSB se joacă duminică, de la ora 20:00, în direct la Look Sport, Digi Sport și Telekom Sport.

Distribuie:

Postaţi un comentariu