Sporturile cu motor, pasiune în familie

Sursa foto: Arhiva personală

Pe Horațiu Savu iubitorii sporturilor cu motor și-l amintesc de pe vremea când câștiga Campionatului Național de Raliuri (CNR) al României (Clasa 3), tot el fiind și fondatorul echipei clujene de raliuri – Savu Racing. A debutat în CNR tocmai în 1994 fiind la ora actuală unul dintre cei mai experimentați piloți din România.

Este la fel de experimentat organizator de evenimente automobilistice astfel că, pasiunea pentru sporturile cu motor nu aveau cum să nu-și pună amprenta și pe ceilalți membrii ai familiei Savu – Laura (soția lui Horațiu), Luca și Vlad (fiii celor doi). La sfârșitul săptămânii Luca Savu a plecat din pole-position (primul la linia de start) la WSK Super Master Series (Italia), o competiție de karting destinată copiilor.

Sursa foto: Arhiva personală

Luca, „vedeta” familiei Savu
Fiii familiei Savu, Luca și Vlad sunt asemeni părinților fani și practicanți împătimiți ai sporturilor cu motor. Luca și Vlad concurează cu succes în Campionatul Național de Karting al României, ba chiar, în cazul lui Luca, putem vorbi despre începutul unei cariere internaționale. La sfârșitul săptămânii trecute Luca Savu a luat startul, pentru prima oară în viață, de pe prima poziție a grilei de start într-o etapă de WSK Super Master Series, circuitul mondial de karting pentru copii.

Ca să înțelegem mai bine performanța realizată de Luca Savu, este suficient să menționăm faprul că pe circuitul de la Lonato del Garda din Italia au luat startul nu mai puțin de 362 de piloți reprezentând 40 de țări de pe cinci continente. Savu junior s-a descurcat de minune și a terminat cursa pe locul 2.

„Luca a făcut deja pasul următor, și când spun asta mă gândesc la faptul că el nu este la prima participare într-o competiție internațională, dar este o premieră că a câștigat calificările și a pornit în cursă de pe prima poziție. Sigur că mereu e loc de mai bine și știm că mai avem mult de lucru până să ajungă un pilot desăvârșit. Este un sportiv extrem de talentat și, împreună cu familia și cei din echipa Gulstar Racing, facem tot ce putem pentru ca el să beneficieze de o altă abordare față de cea pe care mi-am permis-o eu. Să știți că bugetele unei echipe de karting sunt, poate surprinzator, oarecum similare cu cele ale unei echipe de raliu. Sigur, dacă vrei să faci performanță pur”, a spus Horația Savu.

Horațiu a vândut două case pentru a-și cumpăra o mașină de curse

De profesie medic stomatolog, Horaţiu Savu şi-a descoperit pasiunea pentru mașinile de curse la vârsta de 18 ani. Atunci au început experimentele pe automobile. Prima mașină pe care a avut-o, o Dacia 1100, a primit-o de la părinţi. Cu acea maşină a debutat în 1994 la Campionatul Naţional de Raliuri, iar între 1997 şi 2000 a avut la dispoziţie un Ford Escort Cosworth, cu care a obţinut şi cele mai bune rezultate: locul 3 la Grupa N în 1997 şi campion naţional în 2000, la grupa H. În 2001, Horațiu a făcut un gest nebunesc.

Pentru că a avut nevoie de bani şi-a vândut mașina de curse. Cinci ani mai târziu, fără adrenalina din timpul curselor, Horațiu Savu a făcut un gest nebunesc. Şi-a vândut două case pe care le avea în Cluj pentru a-și cumpăra o nouă mașină de curse, un Mitsubishi Evo Lancer 9, cu care a revenit în circuit. „Știu câți bani am investit în mașinile de curse, dar prefer să nu mă gândesc. E o sumă enormă, dar asta este pasiunea mea, nebunia mea”, povestește Horațiu.

Laura Savu – Women Rally
Laura Savu este mama lui Luca, medic stomatolog de profesie și pasionată, nici nu se putea altfel, de motorsport. A practicat la rândul ei kartingul de performanță încă din copilărie. A participat apoi la numeroase concursuri de automobilism locale și regionale, clasându-se de fiecare dată pe podium. La Cluj-Napoca l-a cunoscut pe Horațiu Savu, cel care avea să-i devină soți și alături de care a organizat vreme de nouă ani la rând Raliul Clujului, etapa de Campionat Național.

Sursa foto: Arhiva personală

„Pe soțul meu l-am cunoscut pe vremea când era organizatorul Raliului Clujului, lucru care m-a impresionat și mi-a dat șansa de a relua contactul cu lumea motorsportului, pentru că o bună perioadă de timp am stat departe de sportul cu motor, pe parcursul anilor de studenție la Facultatea de Stomatologie Cluj-Napoca. După ce l-am întâlnit pe Horațiu au urmat nouă ani minunați în care am organizat Raliul Clujului, timp în care am aprofundat regulamentele și cerințele organizării unor astfel de competiții”, rememorează Laura.

În prezent îi susține, de pe margine, pe cei doi copii, Luca și Vlad, care practica kartingul de perfomanță la nivel internațional. Este fondatoarea proiectului Women Rally, prin care își propune să încurejeze doamnele și domnișoarele să aibă mai multă încredere în abilitățile lor la volanul propriei mașini în traficul de zi cu zi.

„Gândul special care a guvernat crearea Women Rally a fost acela de a oferi doamnelor și domnișoarelor aceleași posibilități de a-și demonstra abilitățile la volan ca și în cadrul raliurilor adevărate, dar la volanul mașinilor personale, cele pe care le conduc zi de zi. Și, pentru că nimeni nu mai făcuse așa ceva, m-am gândit că Women Rally ar putea fi legătura dintre sportul amator și cel profesionist, la feminin”, încheie Laura Savu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu