Sponsorizare de peste un milion de euro de la Nike

Campioana Ligii 1, CFR Cluj, va evolua în următorii cinci ani sub sigla Nike, conform contractului prin care brandul american de echipament sportiv a devenit sponsor tehnic al echipei clujene. Parteneriatul a fost făcut public la sfârșitul acestei săptămâni. 250.000 de euro, anual, este valoarea echipamentului pe care CFR îl va primi de la americani.

„Suntem bucuroşi să anunţăm noul parteneriat încheiat între CFR 1907 Cluj şi producătorul de echipament sportiv Nike. Pentru următorii 5 ani, fotbaliştii Campioanei României vor evolua în echipamentul produs de brandul numărul unu din lume. Echipamentul principal pentru sezonul 2020/2021 va fi complet vişiniu, cel de-al doilea alb complet, iar linia a 3-a va fi formată din tricou galben fluor, şort şi jambiere negre. Noile produse Nike vor fi disponibile online şi la magazinul de la Stadionul Dr. Constantin Rădulescu în cel mai scurt timp”, se arată în comunicatul clubului.

În România doar FCSB și Viitorul Constanța mai sunt sponsorizate de Nike. Până la finalul sezonului trecut, CFR Cluj a colaborat cu Joma.

clipul de prezentare al noului parteneriat încheiat între campioana României la fotbal CFR Cluj și firma de echipament sportiv Nike

Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA & Nike = ????Clipul de prezentare al noului parteneriat încheiat între campioana României la fotbal CFR Cluj și firma de echipament sportiv Nike

Publicată de Transilvania Reporter pe Vineri, 14 august 2020

Distribuie:

Postaţi un comentariu