Semifinala U-BT – Steaua a intrat în ”prelungiri”

Foto: Dan Bodea
eepurl.com

Meciul patru din semifinala Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM) dintre Steaua și U-BT Cluj a fost câștigat de roș-albaștrii, scor 86-78, și a doua finalistă a acestui sezon se va stabili la capătul jocului cinci, decisiv, care se va disputa la Cluj-Napoca, miercuri, 30 mai, în Sala Polivalentă. Gazdele au intrat foarte bine în meci, au controlat total primele 10 minute și au terminat primul sfert cu un avantaj de 13 puncte (22-9).

Trupa lui Mihai Silvășan a continuat să facă multe greșeli și în debutul celui de al doilea parțial, iar steaua a știut să profite la maximum de degringolada din tabăra ardelenilor. Abia de la jumătatea sfertului doi clujenii au început să arate că sunt încă echipa campioană a României. În ciuda unei sensibile reveniri, la pauza mare tabela indica 41-30 în favoarea Stelei.

De la cabine clujenii au revenit mult mai motivați și și-au adjudecat al treilea parțial (30-21), reducând diferența de pe tabelă la doar două puncte. Steaua părea să piardă controlul în minutul 33 când Drungilas a egalat la 64, iar Rasic i-a dus pe clujeni în avantaj câteva zeci de secunde mai târziu (66-67). Finalul i-a adus din nou pe roș-albaștrii în avantaj după o nouă serie de greșeli ale alb-negrilor și meciul s-a terminat 86-78 în favoarea gazdelor.

”A fost un meci foarte disputat, dar pe care l-am început foarte-foarte prost! Nu am intrat deloc bine în meci, așa cum am făcut-o în celelalte trei întâlniri din serie, în care am arătat dorință. Nu am fost pregătiți să jucăm cu sută la sută din potențialul nostru, ne-au condus cu aproape 20 de puncte încă de la început.

Ne-am schimbat atitudinea începând cu finalul sfertului secund și după pauză, am reușit să conducem în câteva rânduri, însă pe final Steaua a fost mai stăpână pe joc și nu am reușit să învingem. Este 2-2, parcă trăim un deja-vu cu seria de anul trecut cu Oradea. Știam că nu e gata după meciurile de la Cluj, nu am reușit să câștigăm niciun meci în deplasare, de altfel tot sezonul am avut probleme în deplasare, nu am putut închide seria la București.

Urmează un meci decisiv, de care pe care. Noi vom da tot ce avem mai bun și sper că vom reuși să ne calificăm”, a declarat Mihai Silvășan, conform u-bt.ro. Lasannah Kromah a fost principalul marcator al U-BT cu 20 de puncte reușite, la care a adăugat cinci recuperări și trei pase decisive. Meciul decisiv se va juca la jumătatea săptămânii la Cluj-Napoca, iar echipa învingătoare va disputa finala ediției 2017/2018 a LNBM cu CSM Oradea.

Postaţi un comentariu