Meci cu meci spre Liga 1

Daniel Pârvulescu a marcat primele sale goluri în tricoul Universității Cluj în victoria, scor 3-1, în deplasare, la Luceafărul Oradea. Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a obținut a treia victorie în 2019, scor 3-1, în deplasare la Sânmartin cu Luceafărul Oradea, într-un meci din cadul etapei a 24-a a Ligii 2. În tribune „Șepcile roșii” au făcut încă o dată spectacol și l-au evocat pe Radu Țenter, camaradul plecat prea devreme din mijlocul galeriei. Chipul lui Radu a fost desenat pe o pânză neagră, sub care era afișat mesajul „Sufletul nostru”.

Dacă fondul sonor a fost asigurat de fanii Universității, pe teren gazdele au început avântat meciul și Pop a încercat să-l surprindă pe Dur Bozoancă, dar intervenția lui Cordoș a îndepărtat pericolul. Patru minute mai târziu același Vasile Pop a pătruns în careul clujean, a șutut din alergare, mingea l-a suprins pe Dur Bozoancă țintuit pe linia porții, fără reacție și gazdele conduceau cu 1-0. Pop și-a forțat norocul la câteva secunde de la reușita de 1-0, dar Bozoancă a reținut fără probleme.

În minutul 15 Daniel Pârvulescu a scăpat singur spre poarta adversă, l-a depășit pe belgianul Wanya și a egalat cu o execuție elegenată. Până la pauză cele două combatante și-au creat și au irosit numeroase ocazii. Gazdele au mai înscris odată prin Paraschiv, dar tușierul era cu fanionul ridicat indicând poziție afară din joc. În minutul 36 gazdele ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, după pătrunderea lui Vasile Pop și faultul lui Sepsi, dar centralul întâlnirii a lăsat jocul să continue.

Vasile Pop și Ciul au ratat primele ocazii ale reprizei a doua, iar Pârvulescu a încercat o nouă execuție tehnică (min. 63), anticipând a doua reușită personală, cea din minutul 68, când a înscris cu latul la capătul unui contraatac. Intrat pe teren în repriza a doua Cristian Gavra l-a pus la grea încercare pe portarul gazdelor (min. 74) cu un șut de la 30 de metri.

Până la urmă golgheterul Universității și-a trecut numele pe lista marcatorilor, în minutul 84. Dorin Goga a inițiat o acțiune de toată frumusețea în flancul stâng, Taub a pasat scurt în careu pentru Gavra, iar atacantul a făcut o preluare excelentă și a tras din întoarcere, în forță, la colțul scurt, sub bara transversală.

S-a terminat 3-1 pentru ”U” și trupa lui Bogdan Lobonț a urcat pe locul doi în clasamentul eșalonului secund, cu 53 de puncte, două mai puține decât liderul Sportul Snagov. De remarcat că Universitatea Cluj este neînvinsă de 17 etape în Liga 2 (12 victorii și 5 rezultate de egalitate), are șase victorii consecutive, iar ultimul eșec datează tocmai din 17 septembrie anul trecut (1-2, în deplasare cu FC Argeș).

Distribuie:

Postaţi un comentariu