LPF și cluburile din Liga 1 sunt datoare către societatea care deține drepturile TV. Contractul prevede penalizări dacă nu se reia campionatul!

Într-o perioadă în care LPF, FRF și reprezentanții cluburilor se adună, online, în grupuri de lucru pentru a discuta modalitățile în care Liga 1 va fi reluată sau, la nevoie, înghețată, deținătorul drepturilor TV este cât se poate de tranșant: „Dacă în Germania se poate, se poate și la noi!”. Reacția lui Orlando Nicoară, directorul companiei care deține drepturile TV vine pe fondul insistenței cu care liderul Ligii 1, CFR Cluj, dar și alte cluburi, cer înghețarea campionatului și atribuirea titlului la masa verde.

LPF și cluburile, datoare către eAd
În 2019 LPF a cedat drepturile de televiziune pentru meciurile din Liga 1 pentru următoarele cinci sezoane (până în 2024), către compania eAd, tranzacția fiind parafată pentru 140.000.000 de euro, adică 28 de milioane de euro, plus TVA, pentru fiecare sezon. Mai mult, în contractul semnat de cele două părți există un paragraf în care este stipulat și numărul de meciuri care trebuie să se joace/să fie transmise la TV – 268.

Până în momentul suspendării campionatului s-au disputat doar 196 de partide, ceea ce înseamnă un rest de 72 de meciuri. Cum compania deținătoare a drepturilor a plătit în avans aproape întreaga sumă (aproximativ 92%, adică aproximativ 25.760.000 de euro din cele 28 de milioane din contract), este de înțeles reacția acesteia de a solicita LPF să ducă găsească soluția care să acopere „datoria” LPF, și implicit a cluburilor, față de eAd.

„Dacă în Germania, unde cred că 20 la sută din bugetele cluburilor sunt asigurate de bilete și de încasările din ziua meciului, se poate juca fără spectatori, s-ar putea și la noi”, a punctat Orlando Nicoară.

În cazul înghețării Ligii 1 deținătorul drepturilor TV este îndreptățit să nu mai plătească, iar cluburile ar avea cel mai mult de pierdut în condițiile în care, în medie, 50% din bugetele grupărilor din Liga 1 sunt generate de banii oferiți de eAd prin LPF.

„Suma care e trecută acolo (28.000.000 de euro – n.a.) prevede un număr de meciuri care trebuie livrate, iar contractul prevede penalizări dacă nu se atinge numărul specificat. Nu vreau să dau niciun fel de mesaj negativ, că nu se vor plăti banii sau ceva de genul acesta. În primul rând, fiindcă nu ne-am gândit la așa ceva! În al doilea rând, data oferită de UEFA ca termen pentru încheierea campionatelor încă ne permite să avem timp pentru a se disputa toate jocurile. Noi nu luăm în calcul că nu se va putea juca restul campionatului”, a declarat pentru GSP, Orlando Nicoară.

Cum tiketingul și merchandising-ul (veniturile generate din vânzarea biletelor, respectiv activitățile comerciale generatoare de venituri – n.a.) sunt noțiuni aproape străine managerilor de fotbal din România (încasările din aceste activități nu ating, în cele mai multe cazuri, nici 10% din veniturile unui club – n.a.), este obligatoriu ca meciurile să se joace, fie și fără spectatori, pentru a putea fi televizate. De ce? Pentru că deținătorul drepturilor TV este și deținătorul drepturilor comerciale, aceasta fiind sursa de venituri prin care eAd amortizează cheltuielile generate de transmisia meciurilor din Liga 1.

În acest moment datele la care ar putea fi reluate campionatele de fotbal din România sunt 27 mai, 3 iunie și 13 iunie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu