Dragomir acuză, Miriuță arată spre clasament

Tomislav Sorsa a marcat pentru CFR în victoria (2-0), pe terenul lui Dinamo / Foto: Dan Bodea

În plin scandal legat de dezvăluirile fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, în care acesta îl acuză pe patronul CFR-ului că ar fi încerca să pună mâna pe drepturile TV fără licitație, vișiniii continuă să uimească în Liga 1. Etapa a XVI-a s-a terminat cu victoria ardelenilor, scor 2-0, pe terenul lui Dinamo. Rezultatul le consolidează elevilor lui Vasile Miriuță poziția a cincea a clasamentului și play-off-ul devine un obiectiv aproape realizat.

Nici nu au apucat dinamoviști să conștientizeze că a început meciul și CFR-ul a deschis scorul, în minutul 3, prin Juan Carlos, după un șut deviat de Romera. Gazdele ar fi putut reveni în joc în minutul 11 când arbitrul Cătălin Popa a acordat lovitură de la 11 metri, după o fază suspectă de henț, a lui Rus. Mingea șutată de Palic a lovit stâlpul din stânga porții lui Marc și tabela de marcaj a rămas nemodificată. Dinamo s-a avântat în atac și Rotariu ar fi putut restabili egalitatea, în minutul 23, când l-a lobat pe portarul CFR-ului, dar Tiago Lopes a fost perfect plasat pe linia porții și a respins in extremis.

Cum în fotbal ocaziile se răzbună, Timoslav Sorsa a dublat avantajul feroviarilor, la capătul unei faze în care a rămas singur cu portarul lui Dinamo (min. 27). Mihai Popescu și din nou Rotariu, în două rânduri, au încercat să o readucă pe Dinamo în meci, până la finalul primei reprize. CFR-ul era să dea lovitura în minutul 47, prin Sorsa, care a pătruns în carul dinamovist, a centrat în fața porții, dar niciun coechipier nu a apărut la întâlnirea cu mingea. În minutul 51 a marcat Oliva, dar tușierul a ridicat fanionul și scorul a rămas 2-0 pentru CFR.

Rotariu și Nedelcearu au apărut și în actul secund în fața porții lui Marc, fără rezultat pe tabela de marcaj. În replică Sorsa a fost aproape de 3-0. În minutul 78 Omrani și Rus au ratat incredibil, în aceași fază. Meciul s-a încheiat cu faza în care Oliva a căzut în fund, în momentul executării unui corner, o fază care a ilustrat perfect neputința ”câinilor” în fața CFR-ului. S-a terminat 2-0 pentru ardeleni și CFR se menține pe poziția a cincea a clasamentului, cu 26 de puncte, la doar patru lungimi în urma celor de la CSU Craiova, ocupanta locului 2. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu