Doar Vizuete nu ajunge. ”U” Cluj a pierdut din nou în Liga Națională

Sursa foto: handbalmania.ro

Echipa feminină de handbal a CS Universitatea Cluj a înregistrat al doilea eșec, din tot atâtea meciuri disputate, în Liga Națională de handbal, scor 19-28 cu Gloria Buzău. După un început relativ echilibrat de partidă, buzoiencele s-au distanțat la 5 goluri, în minutul 10 (scor 7-2), ulterior controlând jocul inteligent până la final.

Conștient de subțirimea lotului clujencelor, în ciuda unei campanii de transferuri, aparent, spectaculoasă, antrenorul Gloriei a forțat atât cât a fost nevoie, asigurându-și un avantaj de 6 goluri la pauză (14-8), diferență, încă o dată, imposibil de surmontat de către jucătoarele universitare, abonate la barajele pentru evitarea retrogradării în ultimii ani.

Fără idei clare și fără convingerea că pot remonta ecartul, posesoare a unui arsenal variat de greșeli tehnice elementare, de prindere și pasare a mingii, clujencele au jucat la alibi, scopul fiind o înfrângere la o diferență decentă la finalul întâlnirii. În minutul 42, Gloria conducea cu 20-12, suficient pentru tehnicianul echipei din Buzău să înțeleagă că nu mai poate pierde meciul și că este un moment ideal să ruleze întreg lotul avut la dispoziție.

Chiar și în aceste condiții handbalistele pregătite de Alexandru Curescu nu au reușit să pună probleme, Gloria obținând o victorie fără să forțeze. Spanioloaica Judith Vizuete a fost cea mai bună jucătoare a Universității, fără să poată, însă, ajuta echipa să evite o nouă înfrângere. R. Necula (6 goluri), Vizuete (5), Dumitrașcu și Lazăr (câte 3 goluri) și Masna (2) au fost marcatoarele echipei clujene.

Sâmbătă e zi de pauză în cadrul turneului de la Sfântu Georghe, iar duminică este programat jocul Universității cu Activ Ploiești, de la ora 13:45, în Sepsi Arena. Ultimul adversar al clujencelor va fi CSM Galați. Meciul se va disputa luni seara, de la ora 19:15 în sala Kati Szabo.

Distribuie:

Postaţi un comentariu