Din sută-n sută! U-BT mărșăluiește spre titlu

Foto: Dan Bodea

Pe baschetbaliștii de la U-BT nimeni și nimic nu-i mai poate opri în drumul spre un nou titlu de campioană. Trupa lui Mihai Silvășan a făcut din nou spectacol în fața celor de la SCM Craiova, de care au trecut cu scorul de 104-78, în meciul doi din seria de maximum cinci meciuri, în faza sferturilor de finală a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Oltenii nu au avut nicio șansă în fața iureșului ofensiv al clujenilor. Încă din primul sfert lucrurile au fost simplificate, după ce alb-negri și-au adjudecat parțialul cu 26-22. A urmat un 29-20 și la pauza mare gazdele auveau deja un avans de 13 puncte.

Dykes și compania nu au slăbit ritmul nici la revenirea pe parchet și și-au măruit ecartul constant, minutu după minut, aruncare după aruncare (27-17, respectiv 22-19, în sferturile trei și patru). Aleksandar Rasic a fost coșgeterul alb-negrilor, cu 25 puncte marcate, urmat de Kyndall Dykes cu 19 reușite. ”Din fericire, ne-am făcut treaba și avem 2-0 în această serie. Craiova a început puțin mai tare acest meci, față de primul, și-au dorit mai mult să câștige, însă ne-am făcut bine treaba, am avut multe aruncări deschise, am înscris mult, cred că am stabilit și un record de aruncări de trei puncte într-un meci.

Este o performanță bună, însă nu înseamnă nimic, așa cum le-am spus și băieților, trebuie să mergem la Craiova să câștigăm, să avem timp să pregătim ceea ce urmează. Până la urmă, să nu uităm care este scopul nostru, să câștigăm încă șapte meciuri de acum înainte. Știam că Craiova e o echipă cu care vom avea multe aruncări deschise, că au o apărare care protejează căciula foarte bine și de aceea am preferat să joc cu Pustozvonov, nu cu Kariniauskas. Nu ne gândim încă la alți adversari, este timp de vizionat alte meciuri, noi trebuie să mai luăm încă un meci la Craiova”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial al clubului.

Este a doua victorie a lui U-BT în fața celor de la SCM Craiova, în care clujenii ating cota de 100 de puncte, după 100-74 în primul joc. Următoarea întâlnire este programata, la Craiova, pe 18 aprilie. U-BT mai are nevoie de o singură victorie pentru a accede în semifinalele Ligii Naționale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu