CFR s-a impus la Chiajna și s-a distanțat iar de FCSB

Foto: Dan Bodea

Campioni ai României și lideri în Liga 1, fotbaliștii de la CFR n-au avut emoții în disputa de la Chiajna, din cadrul etapei a 16-a. În fața unui adversar care nu a mișcat nimic, vișiniii au apărut des în fața porții și au lăsat impresia că au dominat de o manieră categorică întâlnirea. În realitatea CFR nu a schimbat nimic în joc, iar ilfovenii au făcut doar act de prezență pe teren.

Pe cale de consecință CFR a câștigat, cu 1-0, o întâlnire în care putea să facă un nou record de goluri marcate în deplasare. Primele apariții în careul ilfovenilor l-au avut în prim-plan pe Manea. În minutul 16 a driblat frumos în careu, a trimis în fața porții, dar nu a știut că nu era nimeni poziționat în zona respectivă. Tot el a centrat către nimeni, dar portarul gazdelor a scăpat mingea din mâini și a fost nevoie de intervenția unui fundaș pentru a o respinge cât mai departe de propriul careu.

Golul a venit firesc, în minutul 23. Păun a centrat, iar Djokovic, nemarcat, a trimis cu capul în plasă. În minutul 68 Deac a trimis o minge nici centrare, nici șut, balonul a trecut peste poartă. În minutul 84 Țucudean a avut golul doi în bocanc, a pivotat frumos, a tras spre poarta lui Greab, dar mingea a fost respinsă în ultima clipă de un apărător. În minutul 90 Arlauskis era să-i rupă piciorul lui Guessan. Portarul CFR-ului a degajat o minge și l-a lovit din inerție pe atacantul Chiajnei.

Tot Arlauskis a căzut secerat pe gazonul sintetic, s-a tăvălit, a chemat echipa medicală și a scos un cartonaș galben pentru fotbalistul pe care chiar el l-a lovit. În minutele adiționale Culio l-a faultat la marginea careului pe Măzărache. Arbitrul l-a eliminat pe argentinianul CFR-ului, gazdele și-au bătut joc de singura oportunitate de a schimba rezultatul și meciul s-a terminat cu victoria CFR-ului, care s-a dus din nou la cinci puncte în fața FCSB-ului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu