CFR a câștigat la Iași cu un singur șut pe poartă

Foto: Dan Bodea

Meciul de la Iași, dintre Politehnica și CFR, avea o miză reală doar pentru echipa gazdă care spera să prindă in extremis o clasare în primele șase și implicit participarea în play-off-ul Ligii 1. Pe teren lucrurile au stat ca de obicei. Moldovenii au început cu trei fundași centrali, iar feroviarii cu aceiași așezare care nu produce fotbal spectacol de ani de zile. Flavius Stoican n-a mai avut energia și tupeul care l-au consacrat pe banca Politehnicii, iar Minteuan a obținut mai mult decât ar fi visat la redebutul lui pe banca CFR-ului.

Primul eveniment al întâlnirii a fost intrarea criminală a lui Culio pe glezna lui Mihalache. Fostul lider al vestiarului din Gruia a văzut cartonașul galben. În minutul 14 gazdele ajung cumva la poarta lui Arlauskis, dar intenția ofensivă s-a stins înainte de a începe. În minutul 17 Culio a recidivat pe glezna lui Cioinac de această dată și a văzut al doilea cartonaș galben.

În repriza a doua Patrick Petre putea fi eroul moldovenilor. În minutul 62 a șutat pe lângă poarta lui Arlauskis, apoi a fost secerat în careu de Andrei Mureșan, dar centralul Iulian Călin a lăsat jocul să continue, refuzându-le moldovenilor o lovitură de la 11 metri evidentă. Timpul trecea, gazdele deveneau tot mai lipsite de idei, în vreme ce campionii României, baricadați în propriul careu de 16 metri încă de la primul fluier al centralului, nu și-au dorit mai mult decât să se apere.

În minutul 90 Țucudean s-a cerut în joc, Minteuan s-a conformat, atacantul și-a studiat (vreo două minute), adversarul „la firul ierbii”, a luat apoi a acțiune pe cont propriu a înșirat toți moldovenii ce i-au ieșit în cale și a finalizat cu o execuție frumoasă. A fost singurul șut al CFR-ului pe poarta adversă, la una dintre rarele momente în care vișiniii au ieșit din propria jumătate de teren. În urma acestui rezultat trupa trioului Mara – Bilașco – Stanciu nu mai are cum să piardă locul întâi la finalul sezonului regulat. Conform tradiției, echipa care termină prima în clasament la finalul sezonului regulat, câștigă și titlul de campioană.

Distribuie:

Postaţi un comentariu