Banii nu contează întotdeauna

Foto: Dan Bodea

Cu mai puţin de o lună de zile înaintea reluării campionatului apele se agită la CFR Cluj. După ce golgheterul echipei, Cristian Bud, a primit mai multe oferte de la echipe ce-i drept din campionate exotice, a venit rândul antrenorului Vasile Miriuţă să fie tentat  de propuneri venite tocmai din Asia.

Concret, tehnicianul CFR-ului are pe masă o ofertă de 40.000 de euro pe lună. Gruparea Guizhou Hengfeng Zhicheng, proaspăt promovată în Super Liga din China, l-a contactat pe Miriuţă şi i-a oferit un contract pe un sezon, cu opţiune de prelungire în cazul în care echipa ar continua în primul eşalon al Chinei. „Am oferta pe e-mail, nu e un secret, iar eu nu ascund aceste lucruri. Cine mă cunoaşte, ştie că eu nu renunţ la o treabă pe care am început-o. S-a întâmplat în trecut, e drept, dar pentru că erau mari probleme la CFR. Apoi pe unde m-am dus, m-am lovit de probleme şi mai mari, aşa că nu mai am de gând să repet greşelile pe care le-am făcut.

Voi rămâne la Cluj şi îmi voi duce contractul la final”, a spus Miriuţă. Tehnicianul maramureşean nici nu ar avea motive să dea curs ofertei chineze. În 25 de partide, în actualul sezon de Liga 1, cu Miriuţă pe bancă CFR-ul a obţinut 12 victorii, 6 remize și 7 eșecuri şi se situează pe locul 6 (ultimul care duce în play-off). În perioada următoare vişiniii vor efectua un stagiu de pregătire în Cipru, iar la capitolul achiziţii sunt vizaţi Claudiu Bumba şi Ciprian Deac.

Distribuie:

Postaţi un comentariu