Occidentul și China. Sistemele de valori și munca.

Valorile afectează tot ceea ce gâdim și facem, ele reprezintă modul în care intrăm în relație cu oamenii, tehnologiile și oamenii. Valorile sunt prezente peste tot, au o putere uriașă, teribil de diferite de la un loc la altul, de la persoană la persoană. Ele creează coeziune și conflicte, dar se schimbă și ele, încet, foarte încet.

Capitalismul și creștinismul au o relație strânsă. Dacă nu ar fi fost revoluția protestantă, care a avut drept rezultat o nouă etică a muncii, capitalismul nu ar fi ajuns niciodată la forma actuală. M. Luther ne-a învățat că trebuie să ne rugăm și să muncim- ora et labora-, munca fiind un lucru bun, un act de omagiu, o activitate înălțătoare pentru spirit. Concluzia acestei idei, munca face bine, edictul Lutherian producând generații de muncitori automotivați, dornici să  muncească pentru că astfel deveneau oameni mai buni.

Dacă întoarcem privirea în emisfera sudică, mai exact în zona Orientului, constatăm că sistemele  lor de valori contrazic concepțiile occidentale fundamentale. În timp ce munca devenea factorul-cheie și, baza superiorității industriale inițiale a acesteia, Orientul și-a îmbrățișat pe propriul său Luther, pe Confucius.

Dacă Luther venera munca, Confucius venera înțelepciunea. Oamenii, în Orientul îndepărtat, încep să economisească bani pentru studiile copiilor înainte chiar de a-și fi găsit un partener. În Orient, înțelepciunea este totul. Auzim din ce în ce mai des că omenirea trebuie să facă pasul de la societatea bazată pe cunoaștere la societatea bazată pe înțelepciune. În ziua de astăzi nu mai este suficient sa fii inteligent, trebuie să ajungi și înțelept. Care să fie  atunci diferenţa dintre inteligenţă şi înţelepciune?

Inteligenţa o poţi obţine prin citire, învăţare, studiu, schimb de idei. Cât despre înţelepciune, e cu totul altceva. Există mulţi oameni inteligenţi, chiar foarte inteligenţi, însă nu toţi sunt şi înţelepţi.

Ce este de fapt înţelepciunea? Ea este definită ca şi capacitate superioară de înţelegere şi de judecare a lucrurilor. Înţelepciunea îl face pe om răbdător, îi descoperă adevărata semnificaţie a lucrurilor, ea este una dintre calităţile de mare preţ ale unui om. Cel înţelept îşi cunoaşte limitele, înţelege adevăratele valori, şi  modul  în care trebuie să îşi trăiască viaţa. Este cu neputinţă să dobândim înţelepciune fără să trăim înţelept. Daca eşti un om inteligent, caută să ai înţelepciunea, stăruieşte să o găseşti, omul are nevoie de ambele. Chiar marea viziune a Bibliei este cea  a omului înţelept în problemele eternităţii şi eficient în lucrurile care aparţin sferei timpului. Doar astfel putem găsi împlinirea spirituală şi prosperitatea.

La o analiză mai atentă a economiilor orientale, vom constata că mulți oameni cred și în Buddha și în Confucius. Budismul se traduce prin solidaritate pe orizontală și confucianismul mărturisește subordonarea pe verticală. Acestor oameni li se pare cel mai firesc lucru de pe lume să se plaseze atât pe verticală cât și pe orizontală în mod simultan, ceea ce face pentru majoritatea occidentalilor să pară un paradox. Dacă acestor tipuri de economii orientale adăugăm ca ingredient capitalismul, obținem un vehiculul infernal care merge cu viteza supersonică. Să luăm în calulcul numai ceea ce reprezintă Japonia si Coreea de Sud în ziua de astăzi. Dacă la vehiculul supersonic mai adaugăm si comunismul (supercosmetizat), obținem o altă mașinărie infernală care merge cu viteza luminii.

Valorile diferă. Economia chineză e construită pe conceptul de încredere, un înlocuitor puternic și necostisitor pentru contracte și avocati. Prin extensie, același concept îl aplică și chinezii din străinătate, care tind să coopereze oriunde s-ar afla. În felul acesta ei au creat deja o rețea globală în care cunoașterea și capitalul, bunurile și serviciile circulă liber. Oare noi câte afaceri am înceheia fără contracte? Dacă totul s-ar reduce la încredere cu câți colegi, furnizori și clienți am mai avea de-a face, sincer? Ideea de grevă pentru un sindicat din Japonia înseamna o oprire de o oră a  lucrului și, asta în timpul pauzei de masă. Aici din nou valorile diferă, din moment ce „firma este familia mea”, obiectivele angajatului și ale angajatorului se suprapun și o grevă în timpul programului ar fi contraproductivă, ca și cum ai face grevă împotriva ta.

Sub presiunea globalizării, acum, valorile au fost eliberate din punct de vedere geografic. În trecut, sistemele de valori aveau doar caracter local. Am rămas consecvenți cu noi însine doar pe dinăuntru, dar față de instituțiile și valorile exterioare, facem o alăturare năucitoare. Culturile, gusturile, experiențele se ciocnesc și creează o abundență de valori. In acest context, succesul îl vor obține doar aceia care apreciază și sunt sensibili la sistemele de valori diferite. Competiția este acum globală și are la bază valoarea.

Orientul îndepărtat a explodat, din punct de vedere al creșterii economice. Dacă, Marii Britanii i-au trebuit 60 de ani ca să-și dubleze produsul intern brut, dea lungul secolului al XVIII-lea, o sută de ani mai târziu, japonia a reusit același lucru în jumătate din timp. De curând, Coreea de Sud a facut-o în 11 ani.

Dacă privim din punctul de vedere al produsului intern brut pe cap de locuitor, la nivelul anului 1960, Coreea de Sud se afla la acelși nivelcu Sudanul, iar Taiwanul se afla la egalitate cu Zairul. Chiar dacă Occidentul neagă pur și simplu realitatea, magnitudinea schimbărilor produse în Orient rămân totuși subevaluate. Cum ne explicăm? Simplu, multe din economiile țărilor din zonă se bazează deja pe cunoaștere, occidentalii nu mai dețin monopolul asupra cunoașterii. Orientul îndepărtat vine cu o dorință arzătoare de studiu în toată puterea cuvântului. La întrebarea pusă copiilor din întreaga lume „dacă mersul la școală se numără sau nu printre activitățile lor preferate”, în China, 34% din copii au răspuns afirmativ. În Japonia copiii au raspuns afirmativ 28%, iar în SUA 18%. Dacă Singapore cheltuiește 25% din PIB pe educație, cercetare și dezvoltare, credem, desigur, că ea are un plan. Oare, nu astfel se pregătește să traverseze o revoluție? Dacă nu cunoașterea va fi investiția esențială a viitorului, atunci ce?

Cateva date statistice despre China vin să completeze tabloul descris de până acum; o mare parte din activitatea de producție propriu-zisă se desfăsoară în China, o țară care produce anual peste 350 000 de ingineri cu un salariu mediu lunar de peste 100 de dolari SUA ( hei, cum te vezi inginerule european vis-avis de eficienta celui chinez?), o țară ce furnizează cu vreo două sute de milioane mai mulți absolvenți de liceu decât SUA. Chinezii sunt tineri (aproape 500 de milioane de persoane au vârsta sub 20 de ani), educați și puși pe îmbogățire. Dacă 66 la sută din populația Chinei si-a propus să fie bogați ca prioritate principală, înseamnă ceva. În schimb doar 4 la suta din popultia Chinei vor să continue marea revoluție comunistă, o fi bine, o fi rău? Deocamdată ce este, este. Sigur că ne mai putem gândi la acest procent, el spune ceva.

Cu sigurantă summitul China-Europa de Est de la Palatul Parlamentului din București a captat atentia tuturor actorilor importanți de pe scena lumii. Să sperăm că vom da dovadă si de inteligență dar mai ales de înțelepciune, în fond, la urma urmei, dacă n-ai nici o idee unde vrei să ajungi la sfârșit, ce mai contează pe ce drum o apuci?

Text: Ștefan Ilie