Ce înseamnă avuţie? Cum ieşim din sărăcie?

În cercuri intelectuale, unele şi cu tineri, în chestiunea crizei economice din deceniul trecut s-a făcut apel la Capitalul lui Marx pentru salvarea situaţiei. Soluţia crizelor economice repetabile în societatea omenească după pilda biblică a celor şapte vaci grase şi a celor şapte vaci slabe nu se mai află de mult la Marx şi la discipolii lui, chiar occidentali fiind ei. Cauza principală ce face cu neputinţă reinventarea marxismului în varianta neomarxistă, în postcomunism este că paradigma prin care Marx şi-a asigurat succesul este de tip conflictualist, de învrăjbire a claselor şi categoriilor sociale.

Noi cei din est ştim ce a însemnat această învrăjbire, desfiinţarea pe termen lung a proprietăţii industriale, comerciale, financiare şi funciare, iar restituirea proprietăţii, temeiul dezvoltării capitaliste, nu s-a făcut în folosul acestei dezvoltări în sensul că legile, clasa politică, elitele economice, alcătuite de-a valma după evenimentele din decembrie 1989, n-au fost în stare să reinventeze economia capitalistă organică şi funcţională.

Sigur că, în societatea românească de acum mocneşte şi izbucneşte conflictul dintre săraci şi bogaţi, în variantele protestelor stradale, ce pot schimba guverne, dar din păcate nu schimbă stări economice generatoare de proteste şi conflicte.

Pentru a promova capitalismul funcţional nu este suficientă organizarea democratică pe regula separării puterilor în stat: parlament, guvernare, justiţie. Aceste puteri pot intra în conflict, pe care deja îl avem între parlament şi justiţie în problema unor figuri politice penale. Există şi un conflict între guvern şi justiţie. Justiţia condamnă, iar guvernul e neputincios în recuperarea rapidă şi eficientă a fabuloaselor sume furate prin inginerii financiare, inginerii care pe unii i-au îmbogăţit, iar societatea se zbuciumă în dezechilibre şi disfuncţionalităţi. Unii componenţi ai clasei noastre politice şi-au asumat rolul de stăpâni ai societăţii româneşti şi au furat ca dintr-a-lor.

Am fost cândva martor la o discuţie între vecini, ce se pregăteau să meargă la furat porumb din tarlalele colective. Întrebarea pusă este pilduitoare: „Mergem să luăm dintr-a nost’ sau dintr-a vost’?”. Operaţiunea se făcea noaptea şi se umplea sacul cu ştiuleţi de pe tarlaua unde înainte de colectivizare au fost proprietari unul sau altul dintre vecini. Făptaşii aveau conştiinţa împăcată că doar furau dintr-a lor. Pe această mentalitate de stăpân (proprietar) se bazează şi declaraţiile de nevinovăţie a actualilor penali din clasa politică, care, în esenţă nu e a noastră, ci a lor. A lor e bogăţia, a noastră e sărăcia. Conflictul e rană deschisă, ce se poate vindeca numai dacă proiectele politice şi economice româneşti vor avea ca miez „armonia socială”, un proiect de ţară din care să dispară ura săracului contra bogatului şi jefuirea de către bogat a avuţiei naţionale la a cărei configurare participă şi săracii.

Această armonie socială ieşită din principiile: libertate, egalitate, fraternitate se găseşte în osatura doctrinelor politice: liberalism, social-democraţie, democraţie-creştină.

Partidele româneşti, cu inşi ce se cred stăpâni ai societăţii pe care ar trebui să o slujească, au aruncat doctrinele politice peste bord şi cu ele au înecat armonia socială. Reinventarea ei e mai mult decât un imperativ categoric, pentru că armonia socială este o aspiraţie a celor mulţi şi săraci, iar bogaţii sunt deocamdată departe de făptuirea ei, deşi moral e mai frumoasă decât bogăţia strânsă şi ascunsă prin locuri tăinuite.

Armonia socială fundamentată pe morală e o valoare superioară bogăţiei ce trece prin stomac, fără controlul conştiinţei.

Text: Traian Vedinaş