Scriitorul Alexandru Vlad, condus miercuri pe ultimul drum
Scriitorul Alexandru Vlad va fi condus în data de 18 martie, pe ultimul drum, a precizat Irina Petraș pentru Transilvania Reporter. Potrivit președintei Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 12.00, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.
Amintim, cu tristețe, că scriitorul s-a stins din viață, în mod neașteptat, în dimineața zilei de duminică. Alexandru Vlad ar fi împlinit 65 de ani în data de 31 iulie. Potrivit președintei Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Irina Petraș, prozatorul Alexandru Vlad lucra în ultimele săptămâni de viață la corectura ediției revizuite a volumului Ploile amare, apărut la Editura Polirom.
Accesând linkul de mai jos puteți citi textul „In memoriam, Alexandru Vlad”, semnat de Vasile Sebastian Dâncu:
Paznici la lumină (sau despre cum lumina se împuținează)