Regizorul Tudor Giurgiu, ambasador onorific al Festivalului Filmului European

Tudor Giurgiu, la premiera de gală a filmului De ce eu?/Foto: Dan Bodea

Regizorul Tudor Giurgiu a fost numit Ambasadorul onorific al celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European, anunț făcut de Institutul Cultural Român în cursul zilei de joi.

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Filmului European va avea loc anul acesta în București și în mai multe orașe din țară, deschiderea fiind programată pentru data de 7 mai. La ediţia din acest an vor fi proiectate peste 40 de filme (drame, comedii, filme biografice, documentare și de animaţie) din 25 de ţări. Conform tradiţiei, proiecţiile vor fi însoţite de discuții despre filme, în prezenţa producătorilor, regizorilor, actorilor sau a unor critici de film. Precedenta ediţie a adus în sălile cinematografelor Studio (Uniunea Cineaştilor din România) şi Elvire Popesco (Institutul Francez) un număr de aproximativ de 8.000 de spectatori.

„Ediţia de anul trecut, aplaudată îndelung de cinefilii români care au umplut sălile cinematografelor, ne obligă să păstrăm acelaşi nivel înalt, atât în privinţa selecţiei filmelor, cât şi în ceea ce priveşte evenimentele conexe. Dorim să oferim publicului o întâlnire consistentă cu cinematografia europeană“, a declarat  Liviu Jicman, vicepreşedintele Institutului Cultural Român, conform comunicatului transmis presei. Organizatorii îşi vor ţine promisiunea formulată la ediția precedentă, respectiv aceea de a adăuga pe harta Festivalului unele oraşe noi, unde, cu sprijinul partenerilor locali, se vor organiza proiecții ale filmelor de la FFE.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.

Distribuie:

Postaţi un comentariu