Lucian Szekely-Rafan, artist plastic: Modelul frumuseţii se schimbă în funcţie de marketing, de ceea ce vinde

Când i s-a născut băieţelul a renunţat la una dintre iubirile vieţii lui, gravura, dar a continuat să lucreze la fel de mult în creion şi cafea, pe lemn, sau pe porţelan, în căutarea unui stil care să îl reprezinte. Astăzi se regăseşte cel mai mult în arta pop spre arta realistă, nu îi displace nici arta computerizată dar aceasta nu este ceea ce îl defineşte. Lucrează foarte bine sub stres şi reacţia emoţională pe care vrea să o stârnească pe chipul publicului său este nedumerirea. “Nedumerirea ridică întrebări şi se transformă în curiozitate”, spune Lucian Szekely-Rafan, unul dintre artiştii clujeni pe care i-am cunoscut înaintea vernisajului expoziţiei sale „Generaţia Androgină”, prezentată la sfârşitul lunii aprilie în spaţiul cultural Reactor de pe strada Petőfi Sándor.

Teme, schiţe, internet

Tema expoziţiei „Generaţia Androgină” a ales-o în timp ce se afla în Norvegia, în cursul anului trecut. “Toate temele vin, se duc, te duci şi tu, vezi oameni, faci schiţe, internetul te ajută şi el oferindu-ţi acces la tot ce se face şi astfel rămâi cu anumite influenţe la care poate te-ai gândit de mult timp dar care nu ţi-au venit ca idei în sine sau ca proiect. Aşa s-au adunat lucrurile bucată cu bucată şi aşa s-a născut şi prima lucrare din proiectul «Generaţia Androgină». Prima lucrare am făcut-o anul trecut în luna august. Am fost plecat în Norvegia cinci luni şi acolo am făcut primele şase lucrări. În iarnă am expus cele şase lucrări la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în cadrul proiectului Echinox 45. Am fost invitat să expun şi noroc că aveam lucrările respective mai noi. Nu îmi place să expun în expoziţii de grup lucrări vechi. De la proiect la proiect eu ca artist evoluez nu doar tehnic, ci şi spiritual şi asta se vede în lucrările pe care le fac”, a declarat Lucian pentru Transilvania Reporter.

 

„O întâmplare minunată”

Astăzi, la cei 39 de ani ai săi, Lucian se simte la fel de tânăr ca în urmă cu zece ani când a absolvit studiile universitare. Facultatea a terminat-o la 29 de ani pentru că i-a trebuit timp să îşi dea seama ce vrea să facă în viaţă sau mai exact, ce trebuie să facă. „După liceu m-am angajat la Mediaş şi am lucrat şapte ani de zile în sticlărie. Sticlăria este o meserie foarte frumoasă şi, dacă ştii să o faci, chiar se apropie foarte mult de artă” a precizat artistul. La 25 de ani a descoperit arta plastică în adevăratul sens al cuvântului, printr-o conjunctură personală. „A fost o întâmplare minunată în care un om a luat geamul de la vitrină şi a început să picteze. Pentru mine a urmat apoi Universiatea de Artă şi Design din Cluj, secţia Pedagogia Artei şi studiile aprofundate de Master la secţia Grafică. Până în 2009 am avut o firmă de design interior, însă nu a mers. Acum, fosta firmă am transformat-o în Atelier.concept, o pagină de facebook cu artă decorativă. După 2009 am început atunci primul proiect care s-a numit «teatru chimic» şi încet am abandonat designul cu dorinţa de a mă reapropia de arta plastică tradiţională, în special de desen. Am avut prima expoziţie «teatru chimic» la Sibiu, după aceea au urmat expoziţii la Cluj şi în Oradea. Prima mea expoziţie mai importantă a fost itinerantă”, a declarat Lucian Szekely-Rafan

După „teatru chimic” a urmat un proiect sub forma unui protest asupra sistemului medical şi nu numai, proiect intitulat „Post-Surgery”. „Acesta a fost un proiect bine definit, a avut conotaţii adânci şi am fost invitat cu el în Oradea la Galeria Visual Kontkt. La invitaţia Cărtureşti Cluj am prezentat în 2012 proiectul «The Hall», un proiect în care am expus obiecte care ne înconjoară zilnic şi cărora nu le mai vedem frumseţea. Pentru Cărtureşi a fost The Hall 107, cu obiecte de mici dimensiuni, apoi s-a extins la 307 obiecte într-o expoziţie pe care am prezentat-o din nou la Oradea. În 2013 am fost plecat în Norvegia, de fapt pentru o colaborare pe design şi acolo am început să lucrez şi pentru ceea ce avea să devină expoziţia de lucrări «Generaţia Androgină»”, declară Lucian.

Pedagog „de profesie”

În prezent, împreună cu pictoriţa Alina Staicu, Lucian împarte un atelier în Piaţa Mihai Viteazu nr. 2. Acolo predă şi ore de desen fără a pregăti însă elevi pentru facultate sau pentru liceul de artă. „Predăm pentru oameni care vin din hobby să înveţe, ca un fel de alternativă la Şcoala Populară de Arte, pentru oameni care sunt sătui de corporaţii, de joburi, de stat la lucru. Ei vin, se deconectează, pentru că desenul şi culoarea în sine, pentru un necunoscător sau pentru un om care nu vrea să facă performanţă, poate deveni şi terapie. Sunt mulţi care vin la noi şi care nu îşi dau seama cum trec trei ore fiind prinşi în ceva care le place”, mărturiseşte Lucian. Un an şi jumătate artistul a fost profesor la Turda, apoi a fost profesor de grafică trei ani de zile la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” şi cu timpul i-a venit ideea deschiderii unui atelier care să ofere o alternativă la şcoala de arte. „Îmi place foarte mult ceea ce fac cu elevii mei. Ca profesor nu dau exemple din ceea ce fac eu. Fiind profesor vreau ca ei să facă mai bine ca mine, nu vreau să mă copieze. La 14-15 ani nu îţi dai seama despre ce este vorba şi tocmai de aceea trebuie să exerseze. Orice mimetism pe care îl exersează este pentru ei un exerciţiu”, spune Lucian Szekely-Rafan.

În căutarea stilului

În privinţa stilului pe care îl abordează în lucrările sale, artistul mărturiseşte că se regăseşte în arta pop spre realistă. Este foarte pasionat de Hieronymus Bosch şi de Pieter Brueghel, de arta puţin macabră, fantezistă. „Încet îmi definesc şi eu un stil. A fost nevoie de timp şi în continuare va fi nevoie de timp să îmi perfecţionez stilul. Poate în câţiva ani voi trece la altceva, dar simt că portretul de genul pe care îl fac acum, mă reprezintă acum, pe moment, în contextul globalizării, a uniformizării, a încercării de a-ţi fi furată personalitatea, de a te face să nu gândeşti”, precizează Lucian. Întrebat care este modelul său de frumuseţe, Lucia spune: „Am un model, dar e secret (râde). Modelul frumuseţii este astăzi fata slabă, nu?Se schimbă în funcţie de marketing, de ce vinde”. Ceea ce îl nemulţumeşte în Cluj în domeniul în care lucrează este în primul rând lipsa galeriilor de artă din centrul oraşului. „Dacă stăm să ne gândim în centrul Clujului nu găsim decât vreo 2-3 galerii de artă şi multe nu îţi promit că banii ţi-i poţi recupera. Da, eu îmi expun un proiect, plătesc pentru spaţiul în care mi-l expun, dar nu primesc garanţia că îmi scot banii respectivi. Sigur, nu facem expoziţii să vindem tot timpul, ci să arătăm ce avem, să ne vadă lumea, să ajungem undeva. Din Cluj vrei să ajungi la Bucureşti, de la Bucureşti vrei să ajungi în Europa, din Europa vrei să ajungi la New York”, precizează artistul. „Visul fiecărui artist este să îşi deschidă propria galerie, dar nu poţi investi să deschizi ceva care nu îţi aduce absolut nimic, numai pierderi. Se pot face multe pe bani europeni, dar toate ar trebui făcute de cineva nu neapărat de artişti”, concluzionează Lucian.

„Nu aveam aşteptări prea mari când am terminat facultatea şi cred că sunt exact acolo unde trebuie să fiu. Încă fac artă tradiţională, ceea ce mă mulţumeşte. Mulţi încep facultatea dar nu ştiu de ce o încep. La 18 ani e devreme să începi ceva serios cum este facultatea. Cu trecerea anilor cu siguraţă voi fi un pic mai speriat, un pic mai deprimat. Când te dăruieşti cu totul să faci ceva şi vezi că nu ai rezultate e dezamăgitor. Sper să nu fie cazul”, Lucian Szekely-Rafan

„Omul din societatea de astăzi îl văd în manieră caragialească. Sunt multe tipuri de persoane, de la copiatori, la cocalari la manelişti, sau hipsteri. Ca uniformizare a portretului eu am luat modelul globalizării. Fiecare avem personalitatea noastră şi trebuie să căutăm frumosul din urât, dincolo de aparenţe”, Lucian Szekely-Rafan