Șeful DSP Cluj despre situația infectărilor la Căminul pentru seniori „Casa Theodora”: „Nu putem detașa personal în unități private”

Foto: Dan Bodea

Focarul de îmbolnăviri cu coronavirus de la Căminul pentru seniori „Casa Theodora” este ținut sub control, a precizat șeful Direcției de Sănătate Publică Cluj în cursul zilei de sâmbătă. Potrivit lui Mihai Moiesecu, în acest moment 87 de persoane sunt infectate cu noul coronavirus, personal și rezidenți ai căminului, inclusiv medicul căminului, Szentágotai Loránt.

„Au fost luate aceleași măsuri ca în celelalte centre de vârstnici. Personalul medical a anunțat data apariției focarului, în urmă cu aproximativ opt zile și sunt monitorizați de atunci. Direcția de Sănătate Publică nu are competența de a detașa personal în unități private. Am luat legătura și cu Colegiul Medicilor și cu Colegiul asistenților pentru a găsi sprijin pentru pacienți. Cazurile medii și severe vor fi preluate de spitale, doar că acum este mai greu pentru că avem număr mare de cazuri în comunitate. Nu putem să găsim locuri în spitale pentru 87 de oameni din prima. Deocamdată nu avem cazuri de solicitare pentru locuri în terapie intensivă, dar am luat legătura și cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru eventuale internări. Din ancheta epidemiologică nu am găsit sursa infectării, dar având în vedere răspândirea mare din comunitate, nu e de mirare. Așptăm vaccinul să putem reduce incidența mai ales pentru grupele de risc”, a declarat șeful DSP Cluj, Mihai Moisescu pentru Transilvania Reporter.

În ultimele 24 de ore, 274 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj. Total număr de teste 1.124 , din care 724 teste efectuate la cerere și 400 teste diagnostic grupe de risc. Până în acest moment s-au realizat 295.365 de teste, la nivelul județului Cluj. 73 persoane internate în ATI.

Citiți și:

Dr. Szentágotai Loránt: Ultimul lucru pe care tata mi l-a spus a fost: „Ai grijă de bătrâni”

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Gheorghe Radu says:

    Adica varstnicii care toata viata AU PLATIT-si unii dintre ei, inca PLAT3SC- ASIGURARI DE SANATATE, daca PLATESC PENTRU ASISTENTA intr-un CAMIN PRIVAT, fiindca “la stat”, NU GASESC ASISTENTA de care au nevoie, IN PANDEMIE, NU AU DREPTUL nici macar la asistenta UNUI MEDIC?
    Sa intelegem ca VARSTNICII care numai Dumnezeu stie cum ISI PLATESC ASISTENTA IN CAMINE PRIVATE, trebuie sa moara fiindca “NOI, STATUL, NU VREM SA LE DAM ASISTENTA MEDICALA?!

Postaţi un comentariu