Prefectul Clujului, după recordul de infectări: ”Ne gândim să creștem capacitatea de terapie intensivă pentru a ne pregăti de ce e mai rău”

Foto: Dan Bodea

Județul Cluj a înregistrat astăzi un recordabsolut în materie de infectări cu coronavirus în 24 de ore. Au fost raportate nu mai puțin de 104 cazuri deîmbolnăvire cu COVID 19, în timp ce alți 20 de clujeni au fost retestați pozitiv. Una din explicațiile creșterii numărului de infectări este situația de la Azilul de Bătrâni din Câțcău, acolounde au mai fost depistate pozitiv încă 24 de persoane.

”Avem un focar la Câțcău, unde au fost depistate în cursul serii de ieri încă 24 de persoane pozitive. Avem acolo un total de 40 de pozitivi din care 32 sunt rezidenți, iar 8 persoane fac parte din rândul personalului. Procedura este aceeași ca în alte situații, vor fi evaluați medical la unul din spitalele COVID din Cluj-Napoca, urmând ca cei care sunt asimptomatici sau prezintă o formă ușoară să fie carantinați în interiorul centrului care aparține de DGASPC, iar cei care prezintă forme medii și grave vor fi internați în spitale”, a declarat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

53 de elevi și 16 profesori pozitivi, doar 4 locuri libere la ATI

Prefectul mai spune că situația actuală este una îngrijorătoare și că incidența noilor cazuri decoronavirus este crescută în special în județele mari ale țării.

”În acest moment,din punct de vedere al infrastructurii medicale COVID, avem în continuare locuri disponibile la Spitalul de Recuperare. La Spitalul de Boli Infecțioase, rulajul pacienților este continuu pentru că după evaluarea medicală ei sunt, în funcție de decizia medicilor, transportați și carantinați la domiciliu, rămân în spital, cum spuneam, doar cei cu forme medii și grave.

La Terapie Intensivă, din cele 35 de locuri în momentul de față avem disponibile 4. Ne gândim să creștem și capacitatea de terapie intensivă pentru a ne pregăti pentru ce e mai rău, și analizăm în momentul de față varianta de extindere la Boli Infecțioase cu încă o secție, sau de a deschide o secție nouă de ATI într-o altă unitate medicală”, a spus prefectul.

Autoritățile vor extinde controalele în zona zona școlilor și a unităților care funcționează în apropierea acestora, cafenele și baruri, pentru a preveni prezențacopiilor aici.

”Avem în prezent 53 de copii și 16 cadre didactice pozitivi în tot județul, nu mai avem, deocamdată, situații în care să trecem unități de învățământ în scenariul roșu. De asemenea, monitorizăm cu atenție rata incidenței în localități, în special în mediul urban, vorbesc de Dej,Gherla, pentru a vedea dacă e nevoie de a lua măsuri restrictive în privința unor agenți economici, așacum prevede Hotărârea CNSU după creșterea ratei de incidență peste 1,5 la mie”, a încheiat Mircea Abrudean.

Distribuie:

Postaţi un comentariu