Emil Boc, apel către clujeni: ”Știu că e greu, dar respectați în continuare regulile de până acum. E răul cel mai mic de care putem avea parte”

Foto: Dan Bodea

Primarul Emil Boc le cere clujenilor să respecte în continuare măsurile de prevenție pentru combaterea infecției cu coronavirus, care, la Cluj, și-au dovedit din plin utilitatea. Într-o intervenție telefonică la Ziua Live, edilul a făcut referire în acest sens la numărul relativ mic al îmbolnăvirilor și al deceselor, dar și la faptul că numărul persoanelor vindecate crește de la o zi la alta.

”Am avut și avem situația sub control. Încet ne apropiem de stabilitate în privința cazurilor de coronavirus în Cluj și să dea Dumnezeu ceea ce așteptăm cu toții: declinul. Evident, există și riscul invers de a o lua din nou pe pantă ascendentă și de aceea fac apel către clujeni, să nu renunțe la acest bun extraordinar pe care l-am câștigat, acela de a avea situația sub control. Dacă acest trend de scădere se va păstra, după 15 mai ne vom putea bucuracu siguranță de mai multe facilități, de mai multe relaxări ale măsurilor luate până acum.

În 20 aprilie aveam 70 de persoane vindecate, azi avem 136, sper ca acest trend să fie menținut în continuare. În privința persoanelor decedate, avem 12 persoane, din care 7 din județul Cluj, și, din câte știu eu, două dintre acestea sunt din municipiul Cluj-Napoca, cu vârste de peste 75 de ani, ambele cu afecțiuni pre-existente.

Revin cu mesajul meu către clujeni: știu că e greu, dar respectați ca și până acum regulile, pentru că e cel mai mic rău de care putem avea parte în față în perioada următoare. Avem multe persoane vindecate până în prezent, se stabilizează numărul persoanelor infectate, și, cu păstrarea regulilor generale de protecție, vom putea depăși această perioadă.”, a spus Emil Boc

Distribuie:

Postaţi un comentariu