Ilie Roșu, cel mai patriot maratonist: „Am alergat cu drapelul peste tot în lume”

E dificil să alergi 42 de kilometri pe cont propriu. Pentru unii acest număr reprezintă un țel, iar odată atins, pantofii de alergare sunt abandonați la linia de sosire a maratonului, pentru totdeauna. Alții în schimb, îl înmulțesc cu 100 și tot nu e suficient. Vor mai mult, mereu mai mult. Ilie Roșu face parte din a doua categorie. Nu numai că are la activ peste 4.400 de kilometri „oficiali”, parcurși în cadrul a peste 40 de curse internaționale, dar este și organizatorul a zece competiții dedicate alergătorilor profesioniști și amatori de pe teritoriul României. Pe traseu, acesta este extrem de ușor de identificat, pentru că din 2010 încoace, aleargă mereu cu două, patru sau chiar șase steaguri în ambele mâini, pe care le poartă cu mândrie. Dacă steagul României este nelipsit, celelalte pot varia în funcție de locația în care se desfășoară maratonul.

Ilie Roșu are 55 de ani. Este colonel în rezervă și un patriot cum rar ți-e dat să întâlnești. Iar cine crede că sportul nu are nici în clin nici în mânecă cu sportul, nu l-a cunoscut încă pe alergătorul căruia în continuarea ambelor mâini îi „cresc” mereu alte și alte și alte steaguri. „Am dus drapelul pe cele mai înalte culmi, pe aproape toate continentele și peste tot în România.  Mesajul meu este în linii mari să facem sport și să iubim România”, spune acesta.

„Visul meu s-a împlinit. Am alergat 100 de maratoane. Probabil voi ajunge și la 200, dar acum mă axeaz mai mult să le transmit copiilor un mesaj: să aibă curaj, să facă mișcare și să iubească România”, Ilie Roșu, maratonist.

Primul maraton, Everestul propriu

A alergat de mic copil, din plăcere. A urmat apoi liceul militar unde a fost nevoit să fie un bun sportiv. „Am făcut parte din echipa sportivă a școlii. Încă de atunci, visul meu era să fac un maraton. Discutam cu un coleg, Vasile Dogaru, care este acum președintele Clubului Sportiv Eco Alpin: el visa să ajungă pe Everest, iar eu să alerg un maraton. Vasile a ajuns pe Everest în 2002. A făcut parte din prima echipă în totalitate românească care a urcat pe Everest. Visul meu nu se realizase pe atunci. M-am întâlnit cu el și m-a întrebat ce fac cu maratonul”, povestește Ilie Roșu, vicepreședintele Clubului Sportiv Eco Alpin. Sportivul mărturisește că alerga mai mult de plăcere, în parc. „Am reușit să fac primul maraton neoficial, de unul singur, după care am început să mă pregătesc mai serios. Primul meu maraton oficial a fost în 2008, la Budapesta. Într-o lună am alergat la Budapesta, București și Atena, dar îmi doream mai mult. Mi-a intrat în cap că trebuie să fac Maratonul de la Boston. În 2009 am alergat tot anul ca să obțin timpul necesar pentru a mă putea califica la Boston. Calificarea se face în funcție de vârstă. Am reușit să obțin timpul de calificare de două ori în 2009: 3:27 la Berlin și 3:28 la Bruxelles.

În 2010 am alergat la Boston, unul dintre cele mai frumoase maratoane din lume. Acolo sunt peste un milion de spectatori care chiar încurajează concurenții. Îi simți din priviri, din aplauze, simți că fac parte din spectacol. Am alergat cu steagul României și cu steagul Americii. La un momenet dat am trecut pe lângă o școală. La Boston era Ziua Patrioților, o zi foarte importantă la ei. Pe tricoul meu scria: « România and U.S.A together». În jur de 5.000 de copii au început să strige când m-au văzut exact ce scria pe tricoul meu. Strigau atât de tare că mi s-au înfundat urechile. Am fost nevoit să trec pe partea cealaltă a străzii, pentru a-mi continua cursa. A fost unul dintre cele mai frumoase momente de când alerg. S-a întâmplat la început, iar asta m-a motivat să merg mai departe cu steagurile”, povestește acesta parcă retrăid momentul. Alături de echipamentul sportiv, maratonistul are împăturate și acum cu multă grijă, cele două steaguri cu care a alergat la cel de-al 105-lea maraton din carieră, Maratonul Internațional AROBS Cluj-Napoca: steagul României și steagul Asociației Române pentru Propaganda și Istorie Aeronautică.

„Imediat, la câteva luni după cursa de la Boston, am fost cu steagul României și pe străzile Moscovei. Am alergat cu steagurile celor două țări și am purtat un mesaj: «Da, se poate, România și Rusia, împreună». Am dus steagul României de 105 ori. Am dus steagurile a peste 25 de țări, peste tot pe unde am fost cu mesajul «România și țara gazdă împreună». Am dus steagurile multor organizatații internaționale. Toate acestea sunt adunate într-o expoziție de care am mare grijă. E munca mea, respect tot ce am făcut. Am și o expoziție de tricouri. Am 100 de tricouri personalizate cu fel de fel de mesaje, în funcție de maratonul la care am participat și țările prin care am alergat. Am cuvântul „împreună” tradus pe tricourile mele în 25 de limbi”, spune acesta.

Și eu sunt român!

Și totuși, când a început să alerge cu steaguri și mai ales de ce? „S-a întâmplat în 2009, la Bruxelles. Pe ultimul kilometru, un prieten de-al meu mi-a dat dreapelul. Am intrat cu steagul României în Piața Centrală. Belgienii au crezut ca sunt de-a lor pentru că bătea soarele și în loc de albastru, ei vedeau negru. Au început să strige de la depărtare Belgia, Belgia și cum mă apropiam și-au dat seama că sunt român. Au început să strige în cor România. Când am ajuns în piața, românii de acolo au fost încântați, m-au căutat și au dat mâna cu mine. Toți, de la diplomați, softwari, cerșetori, hoți de buzunare, toți mi-au spus același lucru: «Și eu sunt român!». M-au impresionat. Așa a început totul”, își amintește acesta.

În 2010 a militat alături de alți 24 de alergători români și de 25 de maratoniști italieni împotriva discriminării românilor din Italia. „Din 2010 am purtat steagul României și steagul țării gazdă peste tot. Prima cursă a fost în Italia, la Roma. Atunci, un grup de-al nostru de maratoniști, Ro Club Maraton se numește asociația din care fac parte, am hotărât să transmitem un mesaj împotriva discriminării românilor. 50 de maratoniști din ambele țări ne-am îmbrăcat la fel și am alergat împreună”, povestește acesta.

Patru steaguri, un record

Chiar dacă nu e ușor să alerge mereu ținând câteva steaguri, iar semnele încep să se vadă pe palmele acestuia, spune că nu va renunța la această idee. „Am alergat și cu două, cu trei, cu patru, cu cinci și chiar cu șase steaguri. Recordul meu ca timp a fost atunci când am alergat cu patru steaguri, 3 ore și 42 de minute. Am dus și șase steaguri, în Franța la Maraton de la Liberte, în cadrul unui maraton dedicat bătăliei din Normandia și am dus toate steagurile țărilor aliate care au debarcat: Americii, Marii Britanii, Canadei, României, Franței și steagul Uniunii Euroepene. Țările pe care nu le-am enumerat se regăsesc pe steagul U.E. A fost o cursă în care România a debaracat pentru prima dată. Am fost singurul concurent din România și m-am dus pentru că este un maraton istoric”, spune acesta.

Împreună cu colegii săi, Ilie, organizează un ciclu de maratoane istorice numite „Din dragoste pentru România și istoria ei”. „Încercăm să transmitem un mesaj, în primul rând către tineri. Pe  fondul alergării, încercăm să îi facem atenți și la istorie. Cred că cele două lucruri se întrepătrund. Chiar am avut de Paște, la Adjud, Maratonul Siretului, care a avut drept moto să alergi pentru cineva drag ție și foarte mulți dintre colegii mei au alergat pentru bunicii lor care au căzut în primul sau în al doilea război mondial. Startul s-a dat din fața bisericii din Adjudul vechi, din fața unui momument dedicat eroilor și a trecut prin fața a cinci monumente pe traseu. Practic am adus un omagiu militarilor care au căzut în acea zonă, care este și zona în care m-am născut eu. A fost un maraton de suflet și am trecut împreună cu maratoniștii peste podul care traversează râul Siret, echipați în alb. Acesta a fost mesajul nostru pentru militarii care s-au jertfit în România, români sau străini”, spune maratonistul.

Maratoane istorice

Împreună cu colegii săi organizează 10 maratoane, practic jumătate din maratoanele clasice care se desfășoară pe teritoriul României. „După ce am trecut în rezervă a trebuit să fac ceva, să continui, pentru că pentru asta am fost pregătit. Am început cu un maraton și am continuat cu maratoanele istorice. La noi nu sunt premii, nu avem posibilitatea de a le acorda. Încercăm să punem o taxă de înscriere cât mai mică, dar nici nu putem să oferim prea multe. Respectăm standardele de organizare a unui maraton, oferim medalii, diplome, cupe, asigurăm salvare, puncte de hidratare, dar sponsorii nu se grăbesc să vină. Poate nici noi nu încecăm să îi căutăm, pentru că mesajul nostru este prea puternic pentru ca acesta să ajungă să trăiască din sponsorizări. Maratoanele istorice trăiesc din banii noștri, din banii maratoniștilor, din taxa de înscriere. Există o vorbă: «Multe din monumentele realizate după Primul Război Mondial au fost ridicate cu banii văduvelor de război». Le spun colegilor că și aceste maratoane, sunt precum monumentele respective, ținute din banii maratoniștilor. Nu vrem să adunăm un număr foarte mare de participanți. Dacă suntm mai puțini, reușim să ne cunoaștem și fiecare din noi este un actor principal”, consideră Ilie.

 

[stextbox id=”custom”]

Maratoane care îl au ca organizator:

• Maratonul Zăpezii traversează în timpul cursei cetatea Râșnov. Este singurul maraton clasic de iarnă din Europa. Se aleargă pe șosea, pe terenul clasic. „Acest maraton a pornit de la un vis, eu am alergat pe toate continentele și singurul continent pe care nu am fost, cel de-al șaptelea a fost Antartica. Așa că am adus eu Antartica în România”, spune Ilie. Fiecare participant primește o diplomă și o medalie pe care scrie „Puternic și rezistent”.
• Maratonl Regal are loc în București. „Prima ediție a fost cea mai frumoasă, pentru că am reușit să trecem toți maratoniștii pe sub Arcul de Triumf, aducând, tot așa un omagiu regalității și istoriei României, pentru că pe Arcul de Triumf se regăsește toată istoria noastră. A fost visul meu să trec sub Arcul de Triumf, vis care s-a îndeplinit. Pentru toate evenimentele care apar pe Arcul de Triumf, noi am organizat un maraton. Dacă nu am organizat eu, au organizat alți colegi”, povestește acesta.
• Dracula Maraton e singul maraton de noapte din România. Se desfășoară în București pe timp de noapte și practic este un omagiu aduc lui Vlad Țepeș.
• „ Pe aici nu se trece!”, un maraton desfășurat între Soveja, Mărăști, Mărăsești. Traseaul are 72 de kilometri. „Pe lângă această probă am avut o probă și de 42 și de 21 de km – am adus un omagiu miilor de militari români care au căzut în luptă pentru țara noastră și nu numai. Inclusiv am alergat și pntru dușmanii noștri care au căzut și ei pe traseul nostru. Mesajul transmis a fost omagiu, recunoștință, reconciliere”.
  

  Maratonul „Pe aici nu se trece!”/ Foto: arhiva personală

• Maratonul Recunoștinței are mereu o altă locație. Prima ediție a avut loc la Călugăreni, a doua la Roșia Montană, iar a treia edițieTârgu Jiu. „Constantin Brâncuși a spus că operele lui din Târgu Jiu sunt simboluri ale recunoștinței pentru eroii gorjeni care au căzut în Primul Război Mondial. Maratonul nostru are aceeași semnificație”.
• Maratonul Delta Dunării care se desfășoară la Sulina și care are o semnificație aparte pentru că acolo Dunărea își termină cursul european.
• Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc este dedicat Zilei Naționale a României. Are loc pe 1 Decembrie, la București și la Alba Iulia, în același timp.

[/stextbox]