Clujul Pedalează, o istorie pe două roți: dintr-o simplă joacă, la cel mai mare maraton montan din Transilvania

Nu sunt mulți clujeni care să nu fi auzit, măcar în treacăt, de clubul sportiv „Clujul Pedalează”, care organizează de patru ani, o sumedenie de evenimente menite să promoveze sportul pe două roți. Sportiv din fire, Kertesz Levente, și-a dorit să le ofere tuturor clujenilor, dincolo de vârstă și performanțe sportive, posibilitatea de a participa la competiții inedite. Dar pentru ca acestea să fie inedite și organizate ca la carte, Levi, cum îi spun prietenii, își dedică tot timpul evenimentelor. Mai mult decât atât, a renunțat la cariera în domeniul bancar și a început o nouă viață. Pe lângă maratoane, sau evenimente dedicate celor mici, acesta a deschis anul trecut, împreună cu soția sa, Adela, o școală de ciclism. În prezent antrenează 14 copii a căror evoluție o monitorizează cu mult drag. Ambiția lui este de a aduce o Cupă Europeană la Cluj.

Cum a început povestea? Atât el, cât și soția lui sunt pasionați de ciclism. „În 2011 am început aceste evenimente dintr-un hobby. Am zis de ce în alte țări se poate și la noi nu? E un sport atât de frumos care merită să fie promovat. Levi mergea în străinătate la concursuri unde erau peste 4.000 de concurenți. La noi se organizau concursuri, dar erau adresate în special profesioniștilor. Nu se adresau tuturor. Am dorit să facem ceva pentru comunitate, pentru acest sport”, povestește Adela.

DSC_7926

Totul a început din joacă. „Am organizat un conurs cu grupul nostru de prieteni pasionați de ciclism. Unul dintre ei a venit cu ideea de a da un anunț pe blog. În septembrie se încheia anul competițional. Ne-am adunat pe 6 noiembrie, nu voi uita niciodată aeastă dată, în Hoia, iar competiția s-a numit „Marțienii”. De ce? Pentru că acolo se întâmplă tot felul de lucruri ciudate. Ne-am trezit 58 de oameni, fără autorizație, fără ambulanță, fără mâncare, fără apă. În schimb aveam câteva numere și diplome de concurs. La fața locului fiecare a scos 10 lei pentru apă și mâncare. Între timp am dat drumul concursului. A ieșit bine. Au participat bărbați, femei și un singur copil. De acolo ne-a venit ideea să organizăm și concursuri pentru copii. Dacă micuțul nu a avut niciun concurent, iar în țară nu se organizează nimic pentru cei mici, de ce să nu facem noi? Ne-am întâlnit după competiție la un ceai.Așa ceva nu puteam să nu continuăm. A fost prea frumos. Trebuie să continuăm”, povestește Levi. La început au fost șapte persoane care s-au implicat. Tot dintr-o joacă s-a născut și numele clubului: „Clujul Pedalează”. Pe parcurs, însă, membrii fondatori s-au speriat de amploarea pe care au luat-o evenimentele și s-au retras. „Am rămas încet, încet doar familia: eu, soțul, băiatul nostru care se ocupă de foto-video și mulți voluntari, fără de care nu am putea face nimic”, spune Adela.

Peisaj de basm în cadrul Maratonului de la Băișoara

Peisaj de basm în cadrul Maratonului de la Băișoara

Competiție pentru cei mici

Micul Biciclist și Siguranța sa este inspirat din competițiile de acest gen care au loc în Ungaria și Austria și care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6-18 ani. „Nu ne putem compara cu infracstructura din Ungaria sau Austria, pentru că sunt înainte cu câțiva pași față de noi, dar totuși educația merită începută de undeva. Cei de acolo au făcut o treabă bună. După trei ani au făcut câteva statistici prin care se demonstrează că incidentele, accidentele în care sunt implicați elevii și copiii a scăzut cu 30%. Văzând aceste rezultate, am zis că merită să facem astfel de concursuri și în România. Treaba merge greu, lumea nu conștientizează cât de importantă este această educație, cât de important este să știi „să conduci bicicleta”.

Elevii Școlii de Ciclism,   împreună cu Levi și Aadela

Elevii Școlii de Ciclism, împreună cu Levi și Aadela

Prin aceste concursuri noi dorim să îi ajutăm pe copii să învețe. Dacă acum aproape patru ani, la acele concursuri nu era niciun copil care să termine zona de concurs fără greșeală. Acum deja sunt copii chiar la vârste mai mici care au înțeles și reușesc să termine traseul fără nicio abatere de la regulile pe care noi le impunem. Asta înseamnă că cei mici prind, că le e drag, numai din păcate reușim să intrăm greu în școli. Nu înțeleg cei din școli că acest lucru e benefic și că ar putea să ne încurajeze și să ne ajute să organizăm competiții în școli. Anul trecut am reușit să cooptăm în Săptămâna altfel, cinci școli. Am făcut în fiecare școală o preselecție, după care am avut o finală, unde am decernat titlurile de campioni. A fost extraordinar de frumos. În data de 21, concursul Micul Biciclist și Siguranța lui se va organiza la Salina Turda”, spune „proful” de ciclism.

DSC06532

Tot în cadrul acestui proiect, Levi și Adela doresc să facă un miniorășel, pentru ca cei mici să înțeleagă și mai bine cum funcționează regulile de circulație. Acesta va fi gata în luna martie și va fi folosit și în cadrul școlii de ciclism. Din „cauza” copiilor, se implică și părinții. Și-au cumpărat și ei biciclete și se antrenează cot la cot cu micii „exploratori”. Antrenamentele au loc în zona Făget. „Lucrăm mai mult la tehnică acum. De la 14 ani îi vor pregăti pentru concursuri. Să vă povestesc cazul unui copil. Când a venit prima dată, nu am știut ce voi face cu el. Când vedea orice obstacol, fie că era vorba de o pietricică sau un obstacol mai serios, își lua mâinile de pe ghidon, picioarele de pe pedale și începea să urle. Acum e printre cei mai buni. E extraordinar să vezi voința lor și cât de repede învață. Prefer să fac mai multă tehnică cu ei, să aibă îndrăzneală, să stăpânească foarte bine mersul pe bicicletă, iar după aceea se poate discuta doar de forță, de anduranță. Degeaba vrea să meargă tare, dacă îi e frică să coboare. Am făcut deja două cantonamente. Dorim să atagem cât mai mulți copii spre acest sport”, spune Levi.

Ciclism și alergare

„Clujul Pedalează” organizează an de an Maratonul Făgetului, cel mai mare maraton montan din Transilvania, care este totodată a doua competiție din România și a patra de acest gen din estul Europei. De anul acesta, clubul dorește să le ofere și alergătorilor șansa de a concura în mijlocul naturii, folosind traseele alese cu grijă de Levi. „Noi mergem pe ideea că nu de la participant trebuie să vină banii pentru organizarea evenimentului. Noi vrem să vină cât mai multă lume către noi, nu doar cei care sunt foarte pasionați sau sunt privilegiați că au un buget mai mare. Nu, la noi trebuie să aibă posibilitatea să vină toți cei care doresc să facă mișcare, fie că sunt cicliști sau alergători. Ne-am gândit să facem și un campionat de alergare cu trei etape și de asemenea, un concurs de alegare cu obstacole”, spune președintele clubului.

_DSC5394

_DSC5773

Competiția cu obstacole se numește „Asaltul Dacilor”. „Ideea este inspirată din Statele Unite. Am luat legătura cu cei din SUA acum doi ani, dar au spus că România nu îi interesează. Ne-am gândit să îi găsim concursului un nume românesc și să nu mai depindem de nimeni, să îl facem noi. I-am spus Asaltul Dacilor. Sperăm să prindă la public”, spune Levi.

Plin de idei și entuziasm, acesta nu se dă bătut chiar dacă în drumul său întâlnește multe obstacole. Sponsorii sunt greu de găsit, medaliile de calitate costă, iar oamenii și autoritățile nu sunt atât de deschiși pe cât și-ar dori. „El non stop face asta. Și-a lăsat serviciul pentru a se putea ocupa de competiții. Vara, sunt zile când nu mă întâlnesc cu el. El este în pădure, pe câmp, cosește, adună crengi, face traseele. De multe ori face sigur traseele”, spune Adela. În Făget s-a confruntat de multe ori cu probleme. După o zi obositoare de lucru, dimineața următoare constata cu stupoare că tot ceea ce a realizat a fost distrus și că trebuie să o ia de la capăt.

„În Făget mă întâlnesc aproape zilnic cu persoane care defrișează pădurea. Nu au nicio jenă. Nu peste mult timp va trebui să facem Maratonul Făget în memoria pădurii, la câte lemne se taie. Cred că și din cauza aceasta unele persoane sunt reticiente când văd bicicliști pe acolo. Noi învățăm traseele și ne dăm seama când ceva se schimbă”, spune Levi. Dacă unii localnici sunt încântați că pe lângă casa lor va trece maratonul, alții sunt nervoși din cale afară. „Anul trecut am fost să marchez traseul pentru etapa din Băișoara. Unii sunt fericiți pentru că văd că se mai întâmplă ceva în jurul lor. Alții, nu. Invocă tot felul de motive: că trecem pe proprietatea lor, c ă le prea latră câinii, că de când am fost noi pe acolo trec o mulțime de bicicliști. În țările ceva mai dezvoltate oamenii sunt încântați dacă le trece maratonul prin curte. De exemplu în Austria și în Italia sunt competiții care trec prin curtea omului”, povestește Levi.

_MG_9060

Pe lângă maratoanele care cer multă implicare, cei doi soți au realizat, cu resurse minime, competiții pentru copii, pentru familii, dar și concursuri nocturne, spre deliciul amatorilor de senzații tari. Levi dorește să facă și mai multe lucruri. „De doi ani vreau să aduc un elicopter la maraton. Am vorbit cu domnul Dușa. Trebuie să plătim ora de zbor și ar costă mai mult să vină până la Cluj elicopterul, decât folosirea în cadrul competiției. Nu se întâmplă mare lucru dacă zboară un elicopter deasupra ta, dar te incită. «Uite, mă filmează de sus». În Austria este un concurs unde se filmează din patru elicoptere. Sunt anumite elemente care dau evenimentului o calitate aparte”, spune acesta.

Casetă:

[stextbox id=”custom”]

Calendarul competițiilor din 2015

_MG_9079
A.  Campionatul de alergare montană „Cluj Trail Running Challenge” şi de MTB „Cluj Bike Challenge”cu cele trei etape:

Etapa a I-a
„Făget Trail Running”, 25 aprilie concurs de alergare

„Făget MTB Marathon”, ediţia a IV-a data: 26 aprilie, concurs de ciclism.

Etapa a II-a

„Imprezzio G. Trail Running”, 26 iulie, concurs de alergare

„Imprezzio G. MTB Marathon”, ediția a II-a 26 iulie, concurs de ciclism.

Etapa a III-a

„Cluj Trail Running”, 26 septembrie concurs de alergare

„Cluj MTB Marathon”, ediţia a III-a data: 27 septembrie,  concurs de ciclism.

B .„NapoCup XCO UCI Class II”, 14 iunie 2015, concurs de cross country, contând pentru calificarea la olimpiada din Brazilia – Rio de Janerio.

C. „ Asaltul Dacilor”, concurs de alergare cu obstacole.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu