Aurelia Cristea: Să reinventăm dialogul şi responsabilitatea

Reporter: Sunteţi singurul ministru clujean din Guvernul Ponta şi primul ministru PSD din Cluj după o bună bucată de vreme. Sunteţi mulţumită de reprezentarea pe care o are în general Clujul în guvernele României?

 

Aurelia Cristea: Clujul este un punct de referință nu doar pe harta geografică, ci și pe cea a mentalităților românești. Sunt singurul ministru clujean din acest Cabinet, dar nu singurul ardelean – le am alături pe Gabi Szabo – Ministrul Tineretului și Sportului – și pe Doina Pană – Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, un semn de recunoaștere a faptului că ideile venite din Transilvania aduc o plus valoare gândirii sociale și economice de la nivel național. Sigur, mi-ar plăcea să fim mai mulți reprezentanți în structurile centrale din această zonă, mai ales după ce așteptările au fost mult crescute de perioada în care Clujul singur avea trei miniștri: dl. Vasile Dîncu, dl. Ioan Rus și dl. Vasile Pușcaș.

 

Rep: Sunteţi la primul mandat de ministru, se văd altfel problemele din această postură, se vede altfel viaţa politică, economică şi socială a ţării?

 

A.C: Poate că perspectiva este puțin diferită din punct de vedere al resorturilor pe care le poți acționa pentru rezolvarea unor situații, însă problemele în sine sunt aceleași pe care le știam dintotdeauna pentru că am păstrat în permanență legătura cu oamenii și am știut realitățile dure cu care se confruntă, atât din perspectiva întreprinzătorului privat cât și din postura persoanei publice.

 

Rep: Ce vă propuneţi pentru mandatul pe care îl aveţi, care sunt principalele obiective?

 

A.C: Analizând situația de facto prezentă până nu demult, am constatat că, deși dl. Boc este un demagog perfect și ar fi trebuit ca, din poziția de prim-ministru, să fie un maestru desăvârșit al dialogului, a preferat ca o serie de proiecte sociale cu impact major asupra populației și a mediului de afaceri să le adopte fără o consultare publică prealabilă. Stilul de management și lipsa de responsabilitate socială a d-lui Boc, alături de promovarea de către domnia sa a unor măsuri împotriva românilor au provocat efecte negative grave, care încă sunt resimțite de către cetățeni și mediul de afaceri.

Împreună cu echipa de la Minister, îmi doresc să reușim să fim percepuți de către ceilalți actori sociali ca o instituție-garant al dialogului. Practic, rolul nostru este acela de mediator social; funcționăm ca un mediu prismatic prin care trec problemele sociale și uneori și soluții ale acestora spre factorii de decizie politică, respectiv, în sens invers, politicile publice ajung spre factorii interesați tot prin intermediul nostru. Îmi doresc mult ca această comunicare să funcționeze în mod real în ambele sensuri și eu cred că este posibil; structural, sunt un om al dialogului și al consensului și sper ca, prin puterea exemplului personal, să întăresc aceste valori și în structura celor cu care interacționez.

 

Rep: Dacă aveţi ceva obiective particulare pentru Cluj şi zona Transilvaniei…

 

A.C: Un ministru trebuie să-și pună toată priceperea în slujba întregii țări, este un membru al guvernului românilor, nu doar al ardelenilor, al moldovenilor sau al oltenilor. Sigur, cunoscând îndeaproape tipologia aparte a problemelor din această zonă, îmi doresc să reușesc să fac lucrurile să se miște în direcția dorită și la mine acasă. Încă din timpul campaniei electorale din 2012, atunci când am candidat pentru funcția de deputat în Colegiul 3 din Cluj-Napoca, mi-am declarat susținerea pentru materializarea construirii spitalului regional, pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania și pentru proiectul Cluj-capitală culturală a Europei, un proiect drag sufletului meu și în care cred foarte mult. De altfel, prezența mea în cadrul Cabinetului Ponta a avut deja un efect benefic palpabil pentru comunitatea clujeană: împreună cu dl. Ministru Mihnea Costoiu, am reușit acum câteva zile să finalizăm toate procedurile necesare acordării de fonduri pentru continuarea cercetării științifice în ceea ce privește sângele artificial.

 

Rep: Dialogul social este real, funcţional în România? Ce îi lipseşte?

 

A.C: Exercițiul. În general, dialogul este real în măsura în care ambii parteneri ai discuției sunt dispuși să comunice cu adevărat: să îl asculte pe celălalt, să îi înțeleagă punctul de vedere, să fie deschis, de bună-credință, să empatizeze și să găsească apoi împreună soluții de cooperare. În cazul dialogului social, partenerii sunt actori sociali de anvergură care discută prin reprezentanți. Dar la noi tot acest mecanism a fost mult timp destul de prost înțeles și nefuncțional. În primul rând, noi nu avem o cultură a dialogului și a responsabilității: tot sistemul a fost de așa natură încât ne-a reprimat abilitățile de comunicare, pervertind sensul de bază al comunicării ca proces bidirecțional. Suntem obișnuiți, ca și mentalitate, să ne plângem de problemele existente și să pasăm responsabilitatea găsirii soluțiilor pe umerii altora. Ei bine, sensul acesta unidirecțional al comunicării nu este benefic nici unei părți. Au trecut demult vremurile economiei dirijiste, în care totul era gândit în detaliu doar de către o parte a sistemului, în timp ce toți ceilalți trebuiau doar să se supună, fără posibilitatea de a interveni pentru schimbarea cursului lucrurilor. În Grecia Antică, problemele erau expuse public, dar și soluțiile tot așa erau găsite; fiecare parte trebuie să își asume și responsabilitatea contracarării deficiențelor cu care se confruntă. Rolul Ministerului Dialogului Social pe care îl conduc este tocmai acesta: să responsabilizeze toți actorii sociali și să-i determine să se implice în egală măsură pe tot parcursul procesului de ameliorare a carențelor funcționale: de la identificarea soluțiilor până la implementare și monitorizarea rezultatelor.

În al doilea rând, politicile și practicile guvernelor de dreapta care s-au succedat la guvernare începând din 2004 ne-au convins că forța dialogului nu există în România, ne-au obișnuit să percepem dialogul social ca pe un instrument de constrângere a celuilalt partener de a reacționa după cum ne-ar fi nouă convenabil la un anumit moment dat, amenințând cu aducerea întregului sistem într-o stare de haos. Pe de-o parte, sindicatele amenință cu greva și blocarea activității din sectoarele pe care le reprezintă, dacă nu li se aprobă revendicările, pe cealaltă parte instituțiile formale ale statului pot instaura măsuri de opresiune care să nu afecteze activitatea. Dar asta nu înseamnă o rezolvare pe fond a problemelor, ci doar o creștere a tensiunilor interne, de ambele părți. Primul pas este convingerea partenerilor de necesitatea așezării la aceeași masă de discuții. Din în momentul în care cei doi parteneri se întâlnesc, își expun punctele de vedere, negociază și își asumă, fiecare, un set de acțiuni care să prevină ajungerea într-o stare de tensiune care poate foarte ușor degenera în conflict, se ajunge la identificarea unor soluții convenabile ambelor părți și fezabile în contextul situației economico-sociale existente.

Nu cred că există probleme pentru care prin dialog, comunicare reală și bune intenții să nu se identifice soluții. Am candidat în 2012 pentru funcția de deputat având un slogan de campanie care mă definește: „Cu mintea și inima pentru clujeni!”. Acum, nu îmi mai pot permite să gândesc doar pentru clujeni și cred că sloganul meu central ar trebui să devină „Cu mintea și inima pentru români!”. Consider că un ministru al dialogului social își poate desfășura eficient activitatea numai sub această deviză. Le mulțumesc încă o dată Guvernului Ponta și Partidului Social Democrat pentru încrederea cu care m-au învestit și le promit lor și tuturor celor care m-au votat în 2012 că nu-i voi dezamăgi!