Galerie foto/ 2.000 de membri de partid au decis: ”Ponta – preşedinte”, ”Rus prim-ministru”

foto Dan Bodea
foto Dan Bodea

Circa 2.000 de persoane au umplut până la refuz, vineri seară, cinematograful Florin Piersic, scandând că-l vor pe Victor Ponta preşedinte. Au fost membri ai PSD, dar şi ai PC şi UNPR.

Tonul l-a dat vicepreşedintele PSD Ioan Rus, care i-a spus premierului că este obligat de istorie şi de popor să ducă mai departe destinele României: ”Sunteţi capabil să redaţi speranţa acestei ţări în mai bine. Societatea nu se poate dezvolta într-un scandal continuu, de cea mai joasă speţă. (…) Concentraţi-vă pe construcţie, pe construcţia noii societăţi româneşti. Eu cred că generaţia dvs, a celor de 40 de ani, cu dvs, cu Bănicioiu, cu Şova, cu Corlăţean, cu Daniel, cu toţi cei de aici, nu doar că puteţi, sunteţi obligaţi de istorie şi de acest popor să luaţi destinele ţărişoarei noastre în mână şi să o duceţi mai departe, domnule prim-ministru. (…) Dvs, dle prim ministru nu veţi avea nici o scuză –vă cunosc extrem de bine, mult mai bine de cât credeţi dvs-, aveţi capacitatea de a face mult mai mult pentru această ţară. Gândiţi pozitiv, gândiţi-vă la destinele ţărişoarei noastre astfel încât cei 25.000 de absolvenţi din Cluj în fiecare an să-şi poată şi ei regăsi opţiunile, visele, speranţele în relaţia cu dvs şi cu ţara lor, să nu trebuiască să-i exportăm, dle prim ministru. Eşecul dvs va fi eşecul unei întregi generaţii, a celor de 40 de ani, nu vi-l puteţi permite. De aceea, intraţi în această bătălie cu încredere, cu curaj, cu optimism şi toţi de aici şi alţii mulţi care nu sunt aici vor fi alături de dvs”.

Ioan Rus a mai spus Victor Ponta trebuie să redea speranţa tinerilor într-un viitor mai bun: ”Domnule prim ministru, sunt diverse tipuri de comunităţi în România. Una dintre ele e şi comunitatea clujeană. Clujul produce cam 25.000 de absolvenţi de studii superioare în fiecare an, Clujul, domnule prim ministru, tratează cam un milion de oameni în sistemul medical clujean. Mai mult de 40% dintre cei spitalizaţi în Cluj provin din alte judeţe ale ţării. Clujul nu este o comunitate care să aibă neapărat nevoie de o subvenţie sau de încă un hectar de pământ. Această comunitate are nevoie de speranţă şi de încredere în viitor. Aceşti 25.000 de tineri pe care învăţământul superior clujean îi formează au nevoie de speranţă şi încredere din partea dvs.”.

Ca într-un fel de replică, Victor Ponta a lăsat să se înţeleagă că decizia sa de a candida la preşedinţie depinde de rezultatul votului de la alegerile europarlamentare: ”Ardealul, ca şi restul României, poate fi unit cu Europa cu o singură condiţie: să avem noi încredere că facem lucruri bune pentru oameni. Eu sunt absolut convins. Am nevoie doar să fiţi alături de mine şi într-adevăr în noiembrie vom face dreptate până la capăt”.

Premierul a subliniat faptul că demersurile următoare depind de ce vor românii şi de rezultatul votului din 25 mai: ”Vă mulţumesc şi sigur că mă interesează foarte mult să văd că atât de multe speranţe se leagă de alegerile prezidenţiale din 2 şi 16 noiembrie. Mai e puţin până atunci, dar în primul rând mai e ziua de 25 mai şi rezultatul pe care îl vom obţine atunci, munca dvs va da o speranţă şi un curaj extraordinar. Însă eu sunt absolut convins că nici eu, nici altcineva nu poate să candideze pentru funcţia de preşedinte al României dacă nu are sprijinul Clujului şi al Ardealului. Vreau să vă rog să-i întrebăm pe oameni dacă vor să fie alături de noi în acest proiect important pentru România; sunt foarte multe lucruri de făcut în continuare, nu trebuie să mă oblige cineva să candidez; dimpotrivă, sunt foarte mândru de faptul că mulţi oameni cred că putem -această echipă- să ducem speranţele românilor în proiectele concrete pe care le avem în anii care urmează. Totul depinde de dvs, de cei care vă ascultă, de cei care au încredere să le transmiteţi mai departe această încredere, să spunem că după 10 ani răi pentru România vor veni 10 ani buni”.

De asemenea, Victor Ponta le-a cerut românilor să fie uniţi, dând ca exemplu situaţia sa în raport cu fostul premier Emil Boc cu preşedintele Traian Băsescu: ”Azi, la Jucu, şi, deşi nu era chemat pe scenă la momentul acelei tăieri a panglicii, i-am rugat pe reprezentanţii firmei Bosch şi pe reprezentanţii din Germania să-l invite şi pe dl Boc pe scenă şi să fim împreună, cu dl Uioreanu, pentru că indiferent de ceea ce mă desparte pe mine, şi mă desparte fundamental de Emil Boc, în faţa străinilor vreau să arătăm că suntem mândri şi că putem să lăsăm deoparte orice fel de lucru care ne desparte. Vreau să vă asigur că indiferent de ceea ce mă supără la preşedintele actual, la guvernul trecut, n-a fost o singură dată –şi m-am întâlnit în aceşti doi ani cu toţi liderii importanţi ai lumii- o singură dată n-am spus un cuvânt de rău despre preşedintele actual, o singură dată n-am spus un cuvânt rău despre vechea guvernare. De fiecare dată am spus că suntem o ţară mândră, o ţară puternică, o ţară care am trecut peste vremuri grele”.

El a explicat că această unitate a românilor transpare şi dintr-un slogan electoral al PSD pentru campania electorală pentru alegerile europarlamentare: ”Să le spuneţi tuturor celor care vor să fie alături de noi că acest slogan –Mândri că suntem români- este de fapt ideea pentru care vrem să fim în Europa. Ne dorim să fim în Europa, ne dorim să fim europeni şi mai ales dorim să fim trataţi cu respect şi să arătăm că nu există cetăţeni de rangul doi în Europa şi că tot ce avem între noi ca ceartă putem să ţinem între noi şi să ne arătăm în faţa tuturor celor de dincolo de graniţă ca un popor mândru”.

Premierul Victor Ponta şi mai mulţi membri ai guvernului, membri ai PSD şi ai PC, au participat, vineri, la un miting electoral desfăşurat în cinematograful Florin Piersic. La miting au participat circa 2.000 de persoane, care au scandat ”Ponta – preşedinte” şi ”Rus – prim ministru”. Printre participanţii la miting s-au numărat Liviu Dragnea, Titus Corlăţean, Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu, Mircea Duşa, Aurelia Cristea, Ioan Rus, Corina Creţu, Daciana Sârbu, Damian Drăghici, Vasile Dâncu, Mihai Sturzu, Remus Lăpuşan.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Dan Bodea.

[nggallery id=421]

Distribuie:

Postaţi un comentariu