Asociaţia Langdon Down Transilvania din Satu Mare se confruntă cu probleme din cauza personalului puţin cu care lucrează, pe fondul reducerii bugetului alocat de Primăria Satu Mare. Până în primăvara acestui an, serviciile zilnice ale Centrului de Zi al asociaţiei, situat pe strada Crişan, erau asigurate de şapte persoane.…
Citeste mai departe ›Articles By: Stela Tudor
Primarul Coica vrea credit de 4 milioane euro pentru iluminatul public
Satu Mare s-ar putea afla între cele patru municipii din România în care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va finanţa proiecte de dezvoltare a oraşului. Dacă Satu Mare va fi inclus pe lista celor patru oraşe, cu sprijinul BERD se doreşte realizarea a cel puţin două obiective: reabilitarea integrală a iluminatului public, respectiv reabilitarea faţadelor unor instituţii de învăţământ. …
Citeste mai departe ›VOLUNTARIAT. Copiii şi tinerii străzii de la Asociaţia STEA ies la curăţenie pe drumul Careiului
Copiii şi tinerii străzii beneficiari ai Centrului de Zi al Asociaţiei STEA organizează miercuri o nouă acţiune de voluntariat. Între orele 12:00-15:00, împreună cu cei trei voluntari fracezi, ei se vor afla pe drumulu Careiului unde vor curăţa spaţiile verzi situate pe o parte şi cealaltă a trotuarului i care face legatura intre cartierul Micro 16 si supermarketul REAL.…
Citeste mai departe ›Doi candidaţi eliminaţi de la BAC pentru tentativă de fraudă
Doi candidaţi din Satu Mare au fost eliminaţi luni de la proba de limba şi literatura română a bacalaureatului pentru tentativă de fraudă – se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean.…
Citeste mai departe ›Puşi pe liber de la DSP
Trei funcţionari publici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare au fost concediaţi în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.77/2013. Ordonanţa prevede stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionaliăţtii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităîţile publice din subordine.…
Citeste mai departe ›Birocrația întârzie un proiect de 100 milioane euro
Patru din cele 15 suproiecte de execuţie a lucrărilor prevăzute în proiectul major de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Satu Mare se află deja sub incidenţa contractelor, iar restul sunt în diferite faze de licitaţie.…
Citeste mai departe ›Avertisment pentru producătorii de pălincă
Sistemul de Gospodărire a Apelor avertizează producătorii de pălincă din judeţul Satu Mare asupra amenzilor mari de care sunt pasibili dacă deversează borhotul în cursurile de apă. Directorul Vasile Andrieş motivează avertismentul prin faptul că în curând va începe perioada de fierbere a ţuicii în gospodării, iar unii dintre producători preferă să nu transporte borhotul pe câmp, ci îl deversează direct în cursurile de apă, producând poluarea acestora.…
Citeste mai departe ›Odihna veșnică, confiscată la poarta cimitirului
O hotârâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care interzice preoţilor ortodocşi să oficieze slujbe de înmormântare în cimitirele private, creează nemulțumiri în rândul credincioșilor din Satu Mare. La solicitarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, preoţii ortodocşi din Satu Mare, împreună cu protopopul Ioan Socolan se vor întruni în această săptămână într-o şedinţă având drept scop dezbaterea problemei oficierii slujbelor de înmormântare în cimitirele private.…
Citeste mai departe ›Vasile Andrieş: Debitele de apă din judeţ sunt în limite normale
Pompierii avertizează: Cele mai multe incendii de vegetaţie se produc pe terenurile Consiliilor Locale
Colonelul Dan Gheorghe, împuternicit la comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgemţă Someş Satu Mare trage un semnal de alarmă la adresa conducerii primăriilor din mediul rural.
Vineri, în cadrul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, Dan Gheorghe a arătat că mai mult de jumătate din incendiile produse în acest an în judeţul Satu Mare au avut loc pe terenurile ce aparţin Consiliilor Locale.…
Citeste mai departe ›Regal muzical simfonic în Piaţa “25 Octombrie”
Sute de sătmăreni au asistat joi seara la concertul extraordinar susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii “Dinu Lipatti” în Piaţa “25 Octombrie”. Organizat în luna august în acelaşi loc pentru al patrulea an consecutiv, concertul reprezintă deja unul dintre cele mai importante evenimente muzicale sătmărene ale anului.…
Citeste mai departe ›23 de concurenţi în competiţia “coşurilor verzi”
”Să pregătim şi să consumăm împreună o salată de vară pentru o viaţă sănătoasă!” – este genericul concursului iniţiat de Agenţia pentru Protecţia Mediului care va avea loc sâmbătă în Grădina Romei.…
Citeste mai departe ›