23 de concurenţi în competiţia “coşurilor verzi”

Sursa foto: pozeleonline.ro

”Să pregătim şi să consumăm împreună o salată de vară pentru o viaţă sănătoasă!” – este genericul concursului iniţiat de Agenţia pentru Protecţia Mediului care va avea loc sâmbătă în Grădina Romei. În scopul susţinerii concursului, organizatorii au anunţat din timp potenţialii participanţi că sâmbătă vor trebui să se prezinte în Grădina Romei cu produse de vară specifice: roşii, ardei, castraveţi, ridichii, ceapă, salată verde, zuchini, mere, seminţe oleaginoase, etc.

Competiţia este inclusă în programul ediţiei din acest an a Zilelor Culturale Partium, iar până în prezent şi-au manifestat dorinţa de-a participa 23 de concurenţi  – şapte primării, patru instituţii publice, patru instituţii de cult, cinci agenţi economici şi trei ONG-uri. Program concursului este următorul: între orele  10.00 – 11.00 – predarea coşurilor  la cortul APM Satu Mare din Grădina Romei, între orele 11.00 – 12.00 – evaluarea de către juriu a ”coşurilor verzi”, ora 12:00 – premierea celui mai creativ, bogat şi  frumos coş, între orele 12.00 – 13.00 – prepararea unei salate de vară gigant din conţinutul coşurilor, ora 13.00 – degustarea salatei de vară de către toţi participanţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu