Vedetele Clinicii de Ecvine de la USAMV Cluj-Napoca: Un norocos cu stea în frunte și Olguța, mica luptătoare

Olguța și Corona/Foto: Dan Bodea

Clinica de Ecvine a Facultății de Medicină Veterinară (FMV), din cadrul USAMV Cluj-Napoca, a devenit recent cămin temporar pentru doi căluți ai căror mame au întâmpinat probleme la naștere și care au fost îngrijiți de personalul clinicii încă de la primele ore din viață. Olguța, care din păcate și-a pierdut mama, este acum aproape de externare, iar Corona, mânzul în vârstă de doar patru zile a cărui mamă se află în perioada de recuperare, prinde pe zi ce trece tot mai mare putere.

Olguța și Corona/Foto: Dan Bodea

Olguța și Corona/Foto: Dan Bodea

Profesor dr. Iancu Morar/Foto: Dan Bodea

De aducerea pe lume a celor două vedete ale clinicii s-a ocupat echipa profesorului Iancu Morar, șeful Clincii de ecvine, respectiv conf.dr. Cristian Crecan, medic specialist în domeniul chirurgiei ecvine, Mirela Rus, medic consultant, alături de drd. Sofia Daradics și colegii lor.

Clinica de Ecvine a FMV Cluj-Napoca s-a înființat în 2014 sub formatul actual, cel al unui colectiv de specialiști în medicina calului, reuniți pentru a va oferi cele mai bune servicii specifice acestei specii.

Echipa clinicii soluționează majoritatea cazurilor, dovada fiind chiar cei doi mânji care au ieșit din perioada de mare risc și care de acum înainte își pot continua viața.

„Marea majoritate a pacienților, în acest caz iepele care ajung la noi, sunt epuizați. Dat fiind că servim partea aceasta a Transilvaniei pentru iepe înseamnă uneori câțiva kilometri pe care îi fac în stare de travaliu, de epuizare. Din fericire, de obicei reușim să le stabilizăm și apoi urmează intervenția de operație cezariană, destul de laborioasă care implică aproape tot personalul clinicii. Cu toții ne aducem aportul la bunul mers al cazurilor.

Din păcate, prima iapă avea probleme renale severe ca urmare a miopatiei și nu a mai putut fi salvată. A doua iapă sperăm să o redresăm, deși travaliul a fost foarte greoi. A suferit leziuni la nivelul bazinului și acum este la terapie intensivă. Durerile sunt similare cu cele întâlnite la om, însă nașterea la cai este mult mai complicată. Este trist că unii proprietarii lasă iepele în voia sorții, nu au infrastructură necesară și se trezesc cu iapa în travaliu. Abia după aceea se adresează serviciilor veterinare sau vin la clinică. Cu siguranță iepele suferă foarte mult”, a declarat Conf.dr. Cristian Crecan, medic specialist în domeniul chirurgiei ecvine.

Conferențiar dr.Cristian Crecan/Foto: Dan Bodea

Olguța și Corona/Foto: Dan Bodea

Momentan cei doi mânji sunt stabili, datorită terapiei intensive asigurate de medicul Mirela Rus, iar de iapă care se află încă în viață personalul clinicii se ocupă în continuare, până când va reuși să se redreseze.

„Olguța e o mânzuță fătată de o săptămână, prematur, născută dintr-o iapă care a avut complicații gastro-intestinale și pe care am reușit să o punem pe picioare cu succes. Din punct de vedere medical ne declarăm mulțumiți. Mânzul neonatal este o provocare întotdeauna. În primul rând intervine eșecul transferului de imunoglobuline de la mamă, prin lipsa colostrului și, ca urmare, nu are imunitate. În al doilea rând, astfel de mânji pot fi incomplet dezvoltați din punct de vedere al sistemului respirator, al sistemului digestiv, nu au rezerve energetice, nu reușesc să își mențină temperatura corporală și toate acestea rămân provocările noastre.

Olguța, din fericire, a reușit să respire singură, să aibă o digestie mai mult sau mai puțin perfectă, în schimb a avut probleme cu termoreglarea, a fost alimentată pe o sondă nazo-gastrică, până la momentul în care am reușit să o alimentăm cu biberonul. Acești căluți sunt predispuși la tot felul de infecții și atunci ne ocupăm de ei în condiții de sterilitate avansată și îi monitorizăm non-stop. Din punct de vedere al imunității, folosim plasmă de la mamă atunci când mama este disponibilă, dacă nu, oferim plasmă, adică anticorpi și imunoglobuline, de la un căluț donator”, a explicat medicul Mirela Rus.

Doctoranda Sofia Daradics ne-a făcut cunoștință cu mânzul negru “cu stea în frunte” recent venit pe lume, care nu a primit un nume definitiv, și care momentan îl are pe cel al mamei sale, Corona. Îngrijirea lui nu este deloc ușoară, având în vedere că duminică a necesitat hrănirea cu biberonul din oră, în oră.

„Corona primește aproximativ același sistem de alăptare ca Olguța, dar mai trece din când în când pe la mama lui pentru a menține fluxul continuu de lapte. Este năzdrăvan și îl supraveghem 24 de ore din 24. Sunt foarte sensibili și sunt predispuși la tot felul de infecții, de aceea restricționăm cât mai mult relația cu mediul exterior. Va mai rămâne internat la noi o perioadă în timp ce urmărim și evoluția mamei lui”, a precizat Sofia Daradics.

Corona/Foto: Dan Bodea

Doctoranda Sofia Daradics/Foto: Dan Bodea

Doctoranda Sofia Daradics/Foto: Dan Bodea

Medicul Mirela Rus/Foto: Dan Bodea

Mirela Rus activează în clinica FMV din anul 2016, când, fiind studentă în anul VI, a făcut parte dintr-un program al clinicii pentru asigurarea permanenței. Din 2017 a intrat în internariatul oficial organizat de facultate pentru absolvenți, respectiv pentru studenți-doctoranzi. A început studiile doctorale la disciplina obstetrică și reproducție, cu specializarea pe ecvine. După încheierea internshipului a rămas ca medic consultant al clinicii și în paralel își desfășoară cercetarea pe partea de reproducție.

Neonatologia este marea ei pasiune.

„În clinică suntem în plin sezon de reproducție și atunci avem foarte multe cazuri și foarte diverse. Cea mai mare satisfacție este atunci când poți să externezi un pacient neonatal pentru că rata de succes la categoria aceasta de pacienți este destul de mică. E influențată de momentul în care iapa ajunge la noi. Dacă iapa este adusă târziu, în ciuda eforturilor noastre, de multe ori nu putem salva mânzul. Așa că avem cea mai mare satisfacție când îi vedem ieșind sănătoși din clinică, sau și mai mult, când îi vedem că au ajuns la maturitate și este și meritul nostru acolo.

Eu cu Olguța am o relație mai specială pentru că în cazul ei a fost o fătare cu probleme și a avut nevoie de stabilizare. Știam după numărul de zile de gestație că mânzul va fi prematur, ceea ce implica foarte multe complicații. Rezultatul e foarte încurajator, având în vedere că putem reda familiei mânzul, chiar dacă nu am putut-o salva pe mamă”, a precizat medicul Mirela Rus pentru Transilvania Reporter.

Când e vorba de o urgență pe specializarea neonatologie-reproducție, veteranii clinicii, profesorul Iancu Morar și coordonatorul serviciilor de urgență, medicul Cristian Crecan, sunt chemați să intervină. În cazurile complicate însă, tot personalul se implică pentru salvarea vieții animalelor.

„Din fericire, în cazul Olguței s-a potrivit să fiu și eu în clinică și am putut interveni să o salvăm. Nu prea avem program, disponibilitatea e non-stop. Dacă lucrezi după program nu prea poți să evoluezi în profesia asta pentru că trebuie să fii prezent la cazuri. Eu sunt de cinci ani aici, dar mai am nevoie de vreo 15 ca să pot spune că am ajuns în vârf”, consideră medicul Mirela Rus.

Olguța și Corona/Foto: Dan Bodea

În momentul de față, clinica are în grijă 19 cai, în majoritate cazuri deosebite.

Nu e ușor să gestionezi așa multe cazuri. Avem și iepe la inseminarea artificială, dar cele mai multe sunt cazuri grave”, mai precizează medicul Mirela Rus.

Din punct de vedere al aparaturii și al consumabilelor, clinica stă foarte bine. În acest moment se confruntă doar cu lipsa spațiului de cazare.

„Pe lângă spațiul deja existent, avem în amenajare trei boxe pentru internare, până când se va realiza Clinica de ecvine de la Jucu. În rest, aparatură avem, avem și săli de operații dotate și anestezist la dispoziție.

Nu poți să faci performanță în acest domeniu dacă nu ai pasiune. Nu există motivație financiară sau de altă natură care să împingă de la spate, dacă tu nu ai disponibilitate și dorință să muncești”, mărturisește medicul Mirela Rus.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Rus maria says:

    Buna ziua manzul corona este la noi in ferma esta foarte cumunte si nazdravan are o mama adoptiva .Corona este in judetul arad comuna macea va multumim

Postaţi un comentariu