Topul școlilor clujene după Evaluarea Națională. 6 școli au obținut medii de peste 9, dar sunt și alte 17 corigente, cu medii sub 5

Marinela Marc, inspector școlar general ISJ Cluj. Foto: Dan Bodea

Media cea mai mare pe școală înregistrată în județul Cluj la examenul de Evaluare Națională a fost în acest an la Colegiul Național ”Emil Racoviță”, din Cluj-Napoca, de 9,64. De altfel, în top 10, la 6 dintre acestea, toate din municipiul reședință de județ, media pe școală a depășit nota 9.00.

Top 10 școli unde s-au obținut celel mai mari medii:

1.Colegiul Național ”Emil Racoviță”, Cluj-Napoca 9.64

2.Liceul Teoretic ”Elf”, Cluj-Napoca 9,44

3.Școala Gimnazială ”Ioan Bob”, Cluj-Napoca 9,26

4.Liceul Teoretic ”Avram Iancu”, Cluj-Napoca 9,25

5.Școala Internațională ”Spectrum”, Cluj-Napoca 9,15

6.Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”, Cluj-Napoca 9,02

7.Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca 8,95

8.Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, Dej 8,79

9.Liceul Teoretic Lucian Blaga”, Cluj-Napoca 8,64

10.Școala Gimnazială ”Ion Creangă”, Cluj-Napoca 8,62

Examenul de evaluare din acest an a situat Clujul pe primul loc în țară la promovabilitate, 88,71 la sută. De asemenea, în județ s-au înregistrat nu mai puțin de 66 de medii de nota 10. Surprinde lipsa de performanță de la o școală cu ștaif din Cluj-Napoca, Transylvania College, care nu se regăsește în primele 20 de unități deînvățământ din județ după media obținută pe școală.

Ei promovează foarte mult linia de studii Cambridge pe care o au. Din păcate, linia românească nu este la fel de performantă, cum este la Elf, de exemplu, și acest gen de performanță se pare că nu este printre obiectivele lor. Ei merg foarte mult pe celelalte proiecte și acele activități extra prin care încearcă să dezvolte tot felul de competențela acești copii, de comunicare, sociale, anteprenoriale, voluntariat. La examenul de Bacalaureat e tot așa, semne de întrebare ar trebui să-și pună părinții pînă la urmă.”, a declarat Marinela Marc, inspectorul școlar general al ISJ Cluj.

Un capitol deloc de lăudat îl reprezintăși numărul relativ mare, 17, de școli din județ unde mediile au fost sub nota 5.Printre acestea, se numără și 3 școli din Cluj-Napoca, Liceul special pentru deficienți de vedere, cel pentru deficienți de auz, dar și Școala gimnazială ”Nicolae Iorga”.

În ce privește cele două școli speciale, examenul este unitar la nivel național și mulți dintre elevii de aici nici nu mai participă la examen, preferând învățământul profesional.

Cât privește școlile din mediul rural din județ, avem câteva programe cu finanțare europeană care vizează luarea unor măsuri în sprijinul elevilor din medii defavorizate, dar care au fost întrerupte pe durata pandemiei de coronavirus și pe care dorim să le reluăm cât mai curând. Poate că altele erau și rezultatele dacă nu se întâmpla acest lucru.

Printre acestea, sunt și școli în care se face învățământ simultan. Am încercat eliminarea acestor clase din școlile din mediul rural, unde nu se înțelegea că este foarte important ca elevul să învețe în clase de sine stătătoare, cu profesori calificați. Soluția a rămas aceeași, transportul elevilor la alte școli, în centre de comună, numai că, legislația dă dreptul unităților administrativ-teritoriale să aibă școală proprie și puține dintre acestea renunță, din orgolii pe care chiar nu le înțeleg. Trebuie să-i lămurim pe toți că nu e calitate în învățământul simultan, că ținem astfel de școli ca pe niște bolnavi la aparate.”, a mai declarat șeful ISJ Cluj.

Marinela Marc a mai precizat că toată materia din semestrul doi al acestui an va fi reluată din toamnă, pentru a asigura egalitatea de șanse tuturor copiilor.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dana says:

    Ar fi frumos ca aceste rezultate să se obțină fără meditații luate din clasa a cincea.

    • Stefan says:

      Doamna Dana, aveti foarte mare dreptate! Din pacate aceste note se datoreaza meditatiilor care se iau din clasa a 5a… iar la scoala, de cele mai multe ori, profesorii nu se ocupa cum ar trebui de ei…

  2. Dan says:

    Cum? Cu copii care vin de acasă needucați de părinți? Pana la urma cine vrea învață cine nu….trebuie sa funcționeze și școlile profesionale în tara asta.

Postaţi un comentariu