Și Muzeul Etnografic al Transilvaniei își redeschide spațiile expoziționale

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este pregătit să-și primească vizitatorii, atât în secția pavilionară, adăpostită de Palatul Reduta, cât și în secția în aer liber din Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” începând de miercuri, 27 mai, între orele 10 și 18.

Conducerea instituției atrage atenția că interioarele caselor, din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” nu vor fi deschise pentru vizitare, însă vor putea fi vizitate cele trei biserici amplasate în secția în aer liber a muzeului. Numărul maxim de vizitatori prezenți simultan în interiorul acestora va fi de trei. De asemenea trebuie avut în vedere că pe toată perioada stării de alertă, ghidajele vor fi suspendate.

Pentru a veni în sprijinul oaspeților instituția a pregătit o serie de măsuri speciale de protecție și, în plus, au fost montate panouri informative cu normele sanitare și de distanțare socială recomandate de Institutul Național de Sănătate Publică.

Astfel, vizitatorii trebuie să poate o mască medicală sau non-medicală pe întreaga durată a vizitei în muzeu și trebuie luat în considerare faptul că numărul maxim permis de vizitatori (prezenţi simultan) într-o sală de expoziţie este de trei persoane, pentru a se facilita menţinerea distanţei fizice. Durata vizitei va fi limitată la maximum 60 de minute în secția pavilionară din Palatul Reduta și la maximum două ore în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.

Oaspeții Muzeului trebuie să păstreze o distanță de de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori şi față de personalul muzeului cu care intră în contact, să-și dezinfecteze mâinile şi încălţămintea folosind dezinfectantul pe bază de alcool şi covorul decontaminant puse la dispoziţie la intrarea în muzeu.

Ca măsură suplimentară de protecție vizitatorii pot solicita botoşei de unică folosinţă de la casieria muzeului. Circuitul de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul sălilor de expoziţie, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază trebuie respectate întru totul, iar în intervalul orar 13 – 13,30, spațiile expoziționale vor fi închis pentru dezinfectare și aerisire.

La intrarea în muzeu este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea noncontact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Persoanelor care vor refuza să le fie verificată temperatura li se va interzice accesul în muzeu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu