România are un stoc de peste 400 de mii de vaccinuri anti-Covid. 800 de mii de persoane s-au vaccinat deja cu prima doză

Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea a anunțat astăzi că peste 800 de mii de români s-au vaccinat până acum cu prima doză de vaccin și peste 500 de mii cu ambele doze.

De asemenea, Valeriu Gheorghiță a declarat că România are, în acest moment, un stoc de vaccinuri de peste 400 de mii de doze. Singurul vaccin care nu este pe stoc în acest moment în țara noastră este vaccinul produs de Moderna, însă mâine vor ajunge în România 79.000 de doze de vaccin de la aceasta, care vor fi folosite pentru rapel.

”178.000 de persoane dintre cele vaccinate sunt angajați din domenii esențiale, ceea ce reprezintă 27% din totalul celor vaccinați. Peste 40% dintre aceste persoane sunt în evidență și cu boli cronice”, potrivit lui Gheorghiță, care a anunțat că peste 6.300 de pacienți dependenți de dializă din totalul de peste 11.000 de persoane s-au vaccinat deja.

”3.969 de români, ceea ce înseamnă 0,44% din totalul celor vaccinați, au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV2 după ce s-au vaccinat cu prima doză de vaccin. Media perioadei dintre momentul vaccinării și momentul testării pozitive a fost de 7 zile, ceea ce înseamnă fie că acele persoane nu au apucat să dezvolte anticorpi după vaccinare, fie intraseră deja în contact cu virusul înainte de a fi vaccinați.

De asemenea, 446 de români vaccinați cu cea de-a doua doză de vaccin au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV2 după momentul vaccinării. Media perioadei dintre momentul vaccinării și momentul testării pozitive a fost de 4 zile. Beneficiile vaccinării ating valoarea maximă la cel puțin 7-10-14 zile după momentul vaccinării”, a mai declarat șeful campaniei de vaccinare anti-Covid.

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu