Reţeaua Regina Maria modernizează 17 cabinete medicale şcolare din Cluj

Fady Chreih_CEO Reteaua de sanatate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate Regina Maria a încheiat două parteneriate, cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și, respectiv, cu Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu pentru susţinerea comunităţii locale clujene. În cadrul primului parteneriat, furnizorul medical privat investește peste 21.000 de euro în modernizarea și dotarea cu aparatură a 17 cabinetele medicale din școlile publice. Pe de altă parte, prin al doilea parteneriat, Regina Maria sprijină studenții mediciniști din ultimii ani de studiu cu un program de burse, prin care este încurajată performanța viitorilor medici clujeni, astfel încât aceștia să rămână ulterior să profeseze la cele mai înalte standarde, chiar în orașul lor.

”Proiectele din Cluj-Napoca, reunite sub semnătura <<REGINA MARIA iubește Clujul>>, vin să întărească angajamentul nostru față de comunitatea locală. Dincolo de investițiile în infrastructură medicală, ne dorim să contribuim activ la susținerea și dezvoltarea comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Implicarea noastră este una pe termen lung și vizează mai multe planuri: în primul rând, promovăm importanța prevenției și a educației medicale încă de la vârste fragede și, în al doilea rând, investim în viitoarele generații de medici,” a spus Fady Chreih, CEO-ul rețelei de sănătate.

Campanie de educație pentru sănătate în școli

Ca urmare a parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, 17 cabinete școlare au fost deja modernizate și echipate cu dotările standard, necesare conform legii. Echipamentele și aparatura medicală au inclus tensiometre, stetoscoape, pense, garouri, măsuțe pentru instrumentar, seturi de atele, termometre, seringi, dar și canapele pentru consultații, printre altele.

Potrivit datelor IŞJ Cluj, în sistemul public de învățământ din județul Cluj sunt înscriși peste 90.000 de elevi, pentru aceștia fiind puse la dispoziție 85 de cabinete medicale, deservite de 24 de medici școlari. “Contribuția medicilor din cabinetele medicale școlare în acordarea primului ajutor și monitorizarea stării de sănătate a copiilor, dar și rolul lor în educația pentru sănătate și în promovarea unui stil de viață sănătos pot fi semnificative, în condițiile în care media de timp petrecută de un copil la școală este de 6 ore pe zi, timp de 167 de zile pe an. Tocmai de aceea, este foarte important să susținem activitatea acestor medici”, a adăugat Fady Chreih.

În cadrul parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, rețeaua de sănătate a demarat și o campanie de educație pentru sănătate în școlile pe care le-a ajutat să-și modernizeze și utileze cabinetele medicale. În toate unitățile au fost amplasate materiale educaționale prin care elevii sunt învățați cum să se spele corect pe mâni și cum să mănânce sănătos

Burse pentru susținerea viitorilor medici

Deficitul de medici, ca urmare a exodului acestora în spitalele din străinătate, este una dintre cele mai importante probleme ale sistemului de sănătate din România. Pentru a susține și a motiva generațiile viitoare de medici, Regina Maria a încheiat un parteneriat și cu Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu

Prin programul-pilot ”Bursele valorilor REGINA MARIA” sunt oferite două burse de performanță studenților din ultimii ani de studiu ai UMF Iuliu Hațieganu Cluj. Bursele au o valoare totală de 7.000 de euro și acoperă perioada unui an universitar.

Reţeaua medicală este prezentă pe piața serviciilor medicale din Cluj-Napoca încă de la începutul anului 2008, ajungând în prezent să dețină 2 policlinici, 2 laboratoare, 1 serviciu de ambulanță, 1 centru de medicina muncii și un centru de expertiză în diabet, nutriție și boli metabolice.

Citiţi şi Spitalul Regina Maria, de 15 milioane de euro, se deschide în primăvara lui 2018

Distribuie:

Postaţi un comentariu