Rebranding. EBS Romania devine NTT Data România

Adelina Chișu și Daniel Metz/ Foto: Maria Man

EBS România, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii software din țară, a preluat vineri, 1 iulie, în mod oficial denumirea de NTT Data România. Această schimbare presupune o nouă identitate pentru fosta companie clujeană, membră a grupului NTT Data din 2013. Dar aceasta nu este singura noutate prezentată astăzi, de către Daniel Metz, fondatorul companiei EBS România.  NTT Data România va deschide în curând o nouă sucursală în Serbia, urmând ca echipa din Novi Sad să fie coordonată de echipa de la Cluj. Ce beneficii aduce procesul de rebranding, dar și ce i-a determinat pe clujeni să își îndrepte atenția asupra Serbiei, o țară din afara Uniunii Europene?

Daniel Metz, fondatorul companiei și totodată Chef Executive Officer a explicat că deși brandul EBS România a fost unul de suflet, o afacere nu se poate construi doar pe suflet, ci și pe bani, pe bursă, precum și pe alte elemente de care trebuie să ținem cont pentru a rezistat pe piață. „În ziua de azi nu mai poți opera la nivel global, lăsându-te la voia întâmplării. Regulile sunt clare și  trebuie ca cei de pe piață să preia cutumele existente și să ofere o siguranță deplină, o infrastructura bună și așa mai departe. La acest nivel trebuie folosite cât mai puțin improvizații. Acestea au fost bune când am pornit compania, în urmă cu 16 ani. Acum ne mișcăm la nivel global, dar gândim la nivel local. În momentul de față avem peste 1.000 de angajați și colaboratori, avem ținte mari. Am avut o perioadă de doi ani după vânzare, perioadă în care ne-am adaptat, iar acum am revenit cu forțe proaspete. Am repornit creșterea agresivă, mă bucur că ne-am regăsit. Nu mă simt bine într-o companie care nu crește cu 30% în fiecare an. O companie de IT care crește cu doar 10-15% pe an, are o problemă, înseamnă că s-a așternut praful”, spune Daniel Metz.

Înainte de rebranding, deși erau parte din grupul NTT Data și aveau o serie de proiecte comune, din cauza numelui, a siglei, partenerii lor îi priveau mai mult ca pe un furnizor extern: „Acum toți colegii mei vor vorbi de la egal la egal cu partenerii noștri, pentru că acum suntem aceeași firmă”, a declarat Metz.

Compania a angajat în prima jumătate a anului 280 de persoane, dintre care 40 au plecat. Piața este extrem de dură, iar competiția acerbă. Sunt angajați care primesc oferte mai bune și care decid să plece. „De obicei dacă le faci o contraofertă, oamenii rămân. Cine dorește să își țină oamenii, investește. Trebuie să analizăm însă, trebuie analizat fiecare caz în parte.Un salariat care pleacă din firmă costă 7.300 de euro, iar angajarea unuia nou, 5.400 de euro, conform calculelor de profitabilitate ale companiei. Trebuie să te gândeşti foarte bine atunci când vrei să îi oferi în plus unui angajat 500 de euro, că s-ar putea să îţi ceară şi ceilalţi, iar atunci proiectul la care te-ai angajat iese pe minus”, afirmă Metz.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Proiect ambițios în Serbia

Unul dintre noile proiecte ale companiei este de a înființa o nouă sucursală în Serbia. Până în prezent, în orașul Novi Sad, unde se află noul sediu, au fost angajate 80 de persoane, urmând ca până la finalul anului să fie angajate în total 200 de persoane „Nevoile de pe piață sunt dure, trebuie să mergem acolo unde este resursa. Ne-ar fi plăcut să angajăm în România. De fapt, aici angajăm tot ce prindem. În două luni vom începe să lucrăm și acolo. Se vor ocupa de gestionarea creșterii unui puiuț, niște puiuți. Echipa noastră este alcătuită din tineri care au dovedit că pot dezvolta o afacere la nivel mondial”, a explicat Metz.

De ce au ales Serbia? „Serbia este ce era România acum zece ani. Străzile sunt prăfuite, blocurile gri, dar găsești tineri cu privirea vie care vor să facă ceva. Novi Sad se aseamănă cu Clujul din mai multe puncte de vedere. Și acolo există o universitate cu studenți foarte bine pregătiți. Am mers acolo pentru acești tineri. Opțiunile au fost nenumărate, dar am ales Serbia, fiind aproape de graniță. În Serbia vom avea un management restrâns care va aplica ceea ce a gândit echipa de la Cluj”, spune fondatorul EBS România.

Întrebat fiind dacă va rămâne în cadrul companiei, acesta a răspuns că atâta timp cât va fi nevoie de el, va rămâne. „Am decis să îmi prelungesc contractul pentru că simt că este nevoie de mine. Compania se află într-un trend ascendent. Când nu va mai fi nevoie de mine, voi pleca”, a precizat acesta.

EBS România, companie înființată în anul 2000, a fost unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii software în România. Noul sediul al companiei rebranduite este EBS Tower, inaugurat la începutul lunii iunie.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu