Protest pe drumul comunal 71 din satul Casele Micești. Drumul este impracticabil

Circa 50 de locuitori ai satului Casele Miceşti din comuna Feleacu, au protestat pe drumul comunal 71, nemulțumiți că autoritățile nu repară acest drum care se află în stare avansată de degradare. Oamenii spun că din cauza gropilor accesul în localitate este dificil inclusiv pentru maşinile de la ambulanţă sau pompieri, deşi satul este la numai 8 km de Cluj-Napoca.
Este vorba despre un drum de numai 4,8 kilometri, neasfaltat și care a devenit impracticabil. “Am protestat faţă de nepăsarea autorităţilor în ceea ce priveşte condiţiile deplorabile în care se află drumul de acces către locuinţele din satul Casele Miceşti. Mie mi-e frică atunci când vine iarna şi ninge mai serios că rămânem izolaţi, nu mai poate ajunge nicio maşină la noi. Cerem reabilitarea, repararea drumului şi încercăm crearea unui parteneriat cu alte comune din zonă, dar şi cu Consiliul Judeţean Cluj. Nu cred că 5 km de drum ar fi o problemă imposibil de rezolvat”, a declarat unul dintre protestatari, Toma Tothpal pentru Agerpres.
La protest a fost prezent și primarul comunei Feleacu, Gabriel Costea, care i-a invitat pe cei nemulțumiți să participe la viitoarea şedinţă de consiliu local pentru a căuta soluţii de rezolvare a problemei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu