Prima zi de lucru în cafeneaua socială a lui Lucian. Povestea care te face să înțelegi

„Ieri dimineață, am pornit destul de devreme de acasă. Aveam emoții, era ziua deschiderii cafenelei. Oricum, nu dormisem noaptea. Am luat autobuzul M26, care m-a lăsat la podul cu lacăte. Era răcoare, plăcut. Am simțit că vreau să stau un pic acolo, așa că m-am așezat pe piatra de la capătul podului și am ascultat apa. Îmi place să o aud. Știți, eu am memoria sunetelor”, îmi spune Lucian, abia scăpat de atenția presei, după inaugurarea cafenelei lui de pe strada Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca. Prima cafenea socială din țară.

Ieri, la deschidere, Lucian a dăruit cafelele, nu a încasat bani, a vrut să împartă bucuria lui cu toți care-i trec pragul. Și a împărțit până spre seară vreo 150 de cafele. Presa a scris despre el și colegii lui, despre Mihai, tânărul cu Sindrom Down care e și reporter, urmează să se căsătorească, iar în cafeneaua lor el va încasa banii. Pentru asta au exersat îndelung. Au făcut, înainte de deschidere, sute de bonuri în gol, pentru exercițiu. Ei nu-și permit să greșească. Ziua a fost plină, agitată. Presă, interviuri, prieteni, emoții.

Iar aseară, când a plecat acasă, Lucian și-a uitat telefonul în cafenea. Azi dimineață avea sute de mesaje și mii de distribuiri. „Mi s-au umezit ochii”, recunoaște el.

Vestea despre afacerea lor, cafeneaua Cofeels, prima „întreprindere socială” de acest fel din țară, se răspândise amețitor. Încă din prima zi și-a demonstrat scopul: cafeneaua poate crea o emulație, poate construi o comunitate. „Asta a fost ideea de la care am pornit”, spune Lucian. „Mă uitam la serialul Friends și mă gândeam ce frumos să existe un loc unde să-și petreacă timpul prietenii, unde să se întâlnească să-și povestească zilele, să împărtășească întâmplările și să râdă împreună. Visam la o cafenea prietenoasă”.

Prietenia în viața lui Lucian

Lucian Butnaru are 27 de ani. S-a născut la Iași. Are o deficiență de vedere, iar asta i-a marcat, până la un punct, viața. A fost prieten nedespărțit, din clasa a cincea, cu Silviu Roșu. Silviu este nevăzător, a absolvit Facultatea de Litere din Cluj și acum este profesor. Au împărțit și camerele de internat, mâncarea, amărăciunea. Dar și-au și făcut curaj împreună. „Silviu m-a învățat să scriu corect în limba română, mi-a îndrumat lecturile și mi-a fost îndemn. Dacă el poate, atunci și eu. După el am venit la Cluj. Mi-a plăcut orașul, mi s-a lipit de suflet. Mi s-a părut mai prietenos cu oamenii ca noi. Când mă luptam să obțin autorizațiile pentru cafenea, am fost un pic supărat și mi-am zis: oare m-am înșelat, să nu fie ăsta locul unde să pot să fac și eu ce visez? Dar acum, când am reușit și văd că mă susțin atâția prieteni, zic că birocrația e ceva implacabil, dincolo de oameni.”

Lucian are și un profesor prieten, „mentor” – cum îi spune el. Când i-a împărtășit dorința lui de a face o întreprindere ca aceasta și că face studii de piață pentru visul lui, profesorul i-a spus: „Lucian, dacă vrei să faci o cafenea, mergi și lucrează mai întâi într-o cafenea, pentru că, dacă tot faci studii, ajungi profesor, ca mine”. Și-n 2019, primăvara s-a „angajat”, la început fără salariu, într-o cafenea. Ca să învețe. De atunci tot învață, iar astăzi, în vara de relaxare a pandemiei, Lucian are printr-un proiect de finanțare europeană, cafeneaua lui cu cinci angajați care-l ajută.

„Prietenia, asta e esențial, pe mine prieteniile m-au salvat”, spune el. „Și, în fond ce este cafeaua, dacă nu prilejul de a împărți clipele cu ceilalți? De a sta alături de cineva? Ea e liantul, cred eu, pentru lumea de azi”.

„Ce e făcut cu dragoste nu poate să iasă rău!”

Cât timp stăm de vorbă, în cafeneaua lui intră un grup de șase-șapte prieteni. Tineri veseli, unii își potrivesc trotinetele electrice lângă ușă. Lucrează împreună într-un ONG, au auzit la știri despre Lucian și cafeneaua lui și au venit să guste din noile sortimente și să-l cunoască. În timp ce el le explică diferența dintre sortimentele de cafea cu lapte și ce este cafeaua v60, ei pun la cale programul zilei care urmează. Fac poze împreună și cu Lucian alături și pleacă veseli, spre o nouă zi.

Pe ușă intră un cuplu tânăr, ea va fi în curând mămică. Se așază și cer cafele. Lucian le pregătește, iar Mihai încasează încântat să exerseze în misiunea lui. „Stăm aici, mai sus, pe stradă”, îmi spune Dora, „dar azi dimineață am zis să nu mai bem cafeaua acasă, ci să venim la Cofeels, în vecini, să gustăm cafeaua lor și să-i cunoaștem. Mi se pare o inițiativă foarte bună, sper să meargă multă vreme pentru că este o ideea frumoasă.”

Sanda are 69 de ani, un rucsac și o pălărie de soare. A venit din Mănăștur să bea o cafea la cafeneaua socială. „De dimineață îmi sosesc pe telefon știrile și am văzut în presă că s-a deschis o cafenea mai altfel, în centru. Așa că m-am pornit să văd cum e cafeaua aici. Știți, eu sunt o mare iubitoare de cafea. Mi-am zis: ce e făcut cu dragoste nu poate să iasă rău! Dar mă interesa să și ajut o inițiativă ca a acestor băieți”. Doamna bea o cafea la masă, servită cu un pahar de apă alături și-și ia încă una la pachet. E bună. De Lucian se desparte la ușă, pentru că tot mai au ceva să-și spună, deși acum se văd prima dată.

Ce nu i-a plăcut la cafenelele din orașul lui

Îl întreb pe Lucian dacă își amintește primele lui cafele, primele cafenele în care a intrat și cum erau. Ce nu i-a plăcut la ele? „Acum, când mă întrebați, îmi dau seama de un lucru care mă tulbură. Aveam undeva în mintea mea această impresie, dar nu o conștientizasem. Să mă scuzați că m-au trecut lacrimile. Da, nu-mi plăcea întunericul din cafenelele și cofetăriile din Iașiul meu. Mergeam la Phoenix și la cea din Piața Unirii și nu-mi plăcea semiobscurul din interior. Eu am probleme cu vederea, dar cred că fiecărui om îi place lumina, soarele, nu doar mie. Așa că, acum, vedeți cât de luminoasă este cafeneaua mea, cu geamuri mari și luminile aprinse tot timpul?”

Atenția – o temă de gândire

„Ieri a venit un domn de o vârstă respectabilă”, îmi povestește Lucian. „A stat chiar la masa aceasta unde stați acum. Și mi-a pus o întrebare interesantă, care m-a pus pe gânduri. Mi-a spus că studiază chestiunea atenției de multă vreme și că la oamenii fără dizabilități atenția se exprimă prin ochi, prin felul în care privești ceva sau pe cineva. Dar la noi, cei cu deficiențe de vedere cum e? Și așa mi-am dat seama că eu sunt atent prin auz, mă concentrez pe sunete. Și mi-a mai spus ceva. Că important este ca în viață să pui în acord ce ești tu, în interior, cu ce ești și faci în exteriorul tău. Și, da, în cafeneaua asta, acum, sunt în acord cu mine însumi”.

O întreprindere socială este o societatea comercială care, prin actele de înființare și funcționare, acționează „în scop social”, alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare și se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale. Potrivit legii române, ea „aplică principiul echității sociale față de angajați, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8”. Întreprinderea socială este recunoscută ca atare, prin efectul legii, de statul român. Cofeels s-a născut în urma câștigării unui plan de afaceri de 100.000 de euro în cadrul proiectului „Acceleratorului de întreprinderi sociale în Regiunea Nord-Est ID 127384” implementat de către „Fundația Alături de Voi” România, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital European 2014-2020. Scopul proiectului implementat de ADV România este înființarea unor întreprinderi sociale ca soluție sustenabilă pentru combaterea sărăciei care să genereze locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități sau care provin din grupuri vulnerabile.