O expoziţie interactivă, dedicată exclusiv copiilor, ajunge în această toamnă la Cluj

Asociația Da’DeCe îi invită pe cei mai mici dintre clujeni să ia parte la o aventură culturală care pornește de la obiectele lor preferate: jucăriile. Vernisajul expoziţiei interactive „Elefanți, cuci, cai și EU” va avea loc loc vineri, 1 septembrie, de la  ora 11:00, în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei, urmând ca expoziția să fie deschisă până pe 17 septembrie 2017.

Elefanți, cuci, cai, dar și păpuși, marionete, cerbi, mingi, mașinării delicate, mici instrumente muzicale și clopoței se prezintă ochilor, mânuțelor și curiozității copiilor, după ce au stat ascunse în lumea domnului Iosif Herțea. Și pentru că lumea aceasta devenise prea mare, diversă și interesantă, aceasta  fost numită colecție și a fost dăruită asociației Da’DeCe pentru că ea să fie deschisă copiilor.

Expoziția aduce un concept nou pentru muzeele din România prin faptul că este special concepută pentru copii, aceștia având la dispoziție cinci spații interactive, fiecare dezvăluind câte o poveste și câte un obiect sau o serie de obiecte. Expoziția care a fost deschisă și la București și urmează să fie itinerată și în Brașov este completată la Cluj cu o selecție de replici de jucării aflate în colecția muzeului, obiecte realizate de meșteri populari contemporani, mici jucării care pot să fie manevrate și animate de către copii.

Acest tip de expoziție face parte din inițiativele asociației Da’DeCe și a muzeelor partenere care propun expoziții și programe de educație muzeală sub generosul nume de Start! Muzeul copilului, un muzeu viu, interactiv, special dedicat curiozității și bucuriei copiilor de a descoperi prin patrimoniu diferite valori culturale.

Iosif Herțea, donatorul colecției, este etnomuzicolog şi compozitor de muzică de teatru, iar pasiunea pentru jucării l-a însoțit toată viața. Acesta a colecționat timp de peste jumătate de secol o impresionantă serie de jucării din cele mai diverse regiuni atât ale României, cât și ale lumii, foarte diferite ca tipologie, materiale și texturi. Unele piese din colecție sunt obiecte de serie mare, altele sunt unicat – jucării și instrumente muzicale create chiar de copii.

Colecția conține cca. 1.000 de jucării, păpuși de teatru, instrumente muzicale pentru copii adunate pentru documentarea universului copilăriei și a evoluției sale. Este prima colecție donată unei asociații neguvernamentale.

Programul de vizitare este: miercuri-duminică 10.00-18.00, (ultimul acces se face la ora 17.00), iar accesul este gratuit.


Publicitate

Postaţi un comentariu