Noaptea Privighetorilor, cel mai relaxat duel om-pasăre

Societatea Ornitologică Română moderează duelul muzical dintre păsări și oameni, la a șasea ediție a evenimentului „Noaptea Privighetorilor”. În perioada 20-25 mai au loc nu mai puțin de patru „meciuri” între muzicienii din natură și cei de la Conservator.

Concertele de muzică naturală și clasică au loc la Cluj pe 22 mai, la București și Iași pe 20 mai și la Sibiu pe 25 mai. La Cluj, București și Iași evenimentul are loc în Grădinile Botanice, în timp ce la Sibiu gazdă este Muzeul Astra.

„Rețeta de la Noaptea Privighetorilor este simplă – vrem să reîmprietenim oamenii cu păsările din orașe. Cea mai simplă metodă: ieșim într-o zonă unde avem păsări cântătoare, le ascultăm și încercăm să îi învățăm pe participanți cât mai multe despre ele. După ce terminăm tururile ornitologice, vedem ce replică au dat compozitorii de muzică clasică, cei care au înțeles să preia trilurile de păsări în operele lor. Cred că nu mai e nevoie de nicio explicație atunci când alăturăm ciocârlia de numele lui George Enescu, dar și Vivaldi are triluri de pasăre în celebra sa Primăvară. Bach, Beethoven, Mozart, Ceaikovski, Grieg și mulți alții s-au inspirat de la păsări. În 2018, spre deosebire de anii trecuți, organizăm aceste concerte în patru locații, lucru care nu ar fi fost posibil fără sprijinul financiar primit din partea Lidl România”, a declarat Dora Domșa, managerul proiectului Noaptea Privighetorilor.

La Cluj evenimentul începe la ora 18.00. După ce vizitatorii își achită biletul de intrare, sunt preluați de ghizi ornitologi, fac un tur al grădinii, apoi se îndreaptă către Grădina Romană, unde, începând cu ora 19.00, va avea loc concertul.

Vor concerta Aurelian Băcan, Delia Băcneanu, Dioszegi Benjamin, Teodora Buia, Fodor Lilla, Alexandru Murariu, Diana Stir, Sonia Vulturar. Anul acesta vom asculta compoziții de Beethoven, Mozart, Murariu, Schumann.

Expoziția foto de anul acesta, ”Natura din umbra orașului”, este dedicată viitorului, sperăm noi, Parc Est. Dorim să arătăm publicului frumusețea naturală și potențialul unui asemenea loc și de ce este important ca acel spațiu să rămână public și cât mai puțin antropizat.

„Chiar dacă nu vom auzi privighetori marți seara, ne propunem să răspundem la orice întrebare legată de păsările din orașe, ne propunem să îi reîmprietenim pe oamenii din orașe cu vecinii lor cei mai buni, cei care cântă în loc să dea cu bormașina la prima oră a dimineții”, a mai spus Dora Domșa.

Evenimentul organizat de SOR este gratuit, dar accesul se face doar după ce participanții își achită biletele de intrare la Grădina Botanică Alexandru Borza.

Distribuie:

Postaţi un comentariu