Interviu cu lectorul universitar dr. Alex Cistelecan. A fost sau n-a fost? Campania electorală, cronica unei victorii anunțate și alte scenarii

Lector univ. dr. Alex Cistelecan

Alegerile au sosit parcă mai devreme ca niciodată în urma a ceea ce a fost o aproape inexistentă perioadă de campanie electorală, dată fiind victoria aproape sigură a unuia dintre candidați. Cronica acestei victorii anunțate se suprapune pe recenta rezolvare a unei perioade de tensiune politică declanșate de trecerea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă și votul pozitiv de învestitură acordat luni, 4 noiembrie 2019, guvernului Orban. Totuși, chiar dacă învingătorii din România sunt cunoscuți deja, tensiunile politice nu vor întârzia să reapară, fiindcă norii crizei economice par să se adune iarăși la orizont, în contextul unei crize climatice deja declanșate și a unui context politic internațional favorabil mai degrabă unor întorsături neplăcute. Despre campania electorală, agenda politică, candidați și situația politică actuală am stat de vorbă cu lectorul universitar dr. Alex Cistelecan, filosof, scriitor și autor al cărții De la stânga la stânga. Lecturi critice în câmpul progresist (Tact, 2019).

 

Alex Cistelecan, cum și se pare că a decurs campania? Sau, mai curând, de ce nu a prea fost campanie?

N-am prea avut vreo campanie electorală, într-adevăr, din motive atât conjuncturale (ce țin de natura candidaților), cât și structurale (ce țin de natura momentului istoric). Mai întâi, așadar, pentru că avem un președinte și principal favorit cam necuvântător, care a evitat în tot mandatul său dialogul cu societatea pe care pretinde a o reprezenta – driblând așadar nu doar confruntările cu contracandidații în campanie, dar inclusiv interviurile cu o presă ce-i era oricum preponderent simpatetică. (Contingența caracterului personal e însă, după cum știm, instrumentul preferat al necesității istorice: muțenia domnului președinte este chiar ceea ce-l face candidatul manciurian ideal pentru aparatul de putere extra-politică (SRI-DNA-BNR) pe care se bazează – the deep state has no voice). Dar absența dezbaterilor din campanie are și rațiuni care țin de contextul nostru politico-istoric mai larg: simplu spus, dezbaterile tipice unei campanii electorale clasice nu-și prea aveau aici rostul. În mod normal, rostul lor este, pe de o parte, de a sublinia divergențele de strategie și viziune politică dintre candidați, și pe de altă parte, prin confruntarea rațională sau măcar retorică între aceste viziuni opuse, de a muta categorii cât mai substanțiale de public electoral dintr-o tabără în alta. Or, la noi, niciunul din aceste două elemente nu e prezent: avem, pe de o parte, o polarizare extrem de acută și de rigidă în ceea ce privește preferințele politice la nivelul societății (mă refer desigur la opoziția PSD – PNL/USR, restul partidelor fiind – după cum o arată și votul recent din parlament – simplu bazin de voturi și alianțe politice negociabile), în care dezbaterile și confruntările de idei politice cu greu pot urni alegători dintr-o tabără în alta; dar pe de altă parte, și în ciuda acestei polarizări acute și fixe, la celălalt nivel – al viziunilor politice – avem o convergență aproape totală întru neoliberalism (ca politică economică națională) și atlantism (ca politică externă) a tuturor partidelor și, implicit, a candidaților din aceste alegeri.

Altfel spus, dacă am fi avut dezbateri, n-ar fi fost decât ca să descoperim că, în fond, în ce privește politica economică și „geopolitică”, dreapta nu are cum să depășească în neoliberalism și atlantism prestația PSD-ului: scutiri de taxe pentru sectorul deja privilegiat al IT-ului, ajutoare de stat pentru capitalul privat, redevențe „renegociate” la niveluri penibile, mutarea taxelor în întregime pe umerii angajatului, mutarea ambasadei la Ierusalim, asumarea imediată a contribuției de 2% pentru NATO, supradimensionarea și suprafinanțarea aparatului de represiune etc. – tot ceea ce dreapta poate propune și promite a fost deja făcut de PSD. Singura diferență – și care nu e totuși una neglijabilă – e una care avantajează PSD-ul: politica creșterilor salariale și atenția fie și minimală și paternalistă pentru chestiunea acută și generalizată a sărăciei, element care, într-adevăr, după cum arată și primele declarații ale noului guvern, nu se regăsește deloc printre prioritățile dreptei, ba dimpotrivă. Pe scurt, o campanie și o dezbatere pe bune ar fi riscat să ne arate nu doar că Iohannis e puțin mai încet la vorbă (ceea ce știam), dar și că, în ceea ce promite – el și guvernul liberal din spate, dar și restul partidelor de opoziție-și-guvernământ din escortă – e doar același program PSD, asezonat cu mai multă anticorupție, dar și cu mai multă austeritate. Ceea ce probabil că electoratul nu ține neapărat să afle, cel puțin nu chiar înainte de alegeri.

Cum crezi că va influența rezultatele alegerilor numirea guvernului?

Nu cred că are cum să le influențeze în mod direct. Presupun că noul guvern nu plănuiește să fraudeze alegerile, și nici nu cred că are timp de reforme care să aibă un asemenea impact încât să producă realinieri în rândurile electoratului. Ce cred însă că se poate întâmpla e o influență mai curând oblică și un efect nedorit, din punctul de vedere al intereselor noului guvern, pe care numirea sa riscă să le producă: e vorba de un anumit mecanism psihologic pe care această minilovitură parlamentară îl poate declanșa în conștiința electoratului, la vederea celui de-al doilea (sau patrulea, depinde cum numărăm) guvern legitim al PSD care e dărâmat prin puci instituțional, pe fond de creștere economică și relativă redistribuție spre baza socială. Această scenă, deja recurentă și, într-o anumită măsură, similară cu ceea ce s-a întâmplat și în Brazilia – cu decapitarea PT-ului grație instrumentului politic al anticorupției și cu rezultatul monstruos pe care-l știm: Bolsanaro – poate pune alegătorul în fața următoarei dileme: fie nu mai merge la vot, pentru că, după toate evidențele, votul său nu contează; fie merge și votează cu ambele mâini PSD. Mărturisesc că mă frământ cu aceeași dilemă.

Ce semnificație crezi va avea pentru PSD o posibilă ratare a intrării în turul doi?

Nu-mi dau seama. Teoretic ar trebui să fie un șoc masiv – dar, pe de altă parte, PSD a tot trecut în ultimii ani prin șocuri electorale masive, și de fiecare dată a reacționat schimbându-se în ceva mai rău: virând mereu mai spre centru din punct de vedere ideologic, făcând semne tot mai dulci unei clase de mijloc și unui capital străin ce oricum nu-l pot înghiți, și reușind să-și cosmetizeze de fiecare dată conducerea în ceva și mai înspăimântător decât garnitura precedentă.

Ce semnificație are această situație politică pentru partidele de dreapta?

Pentru dreapta românească contextul e o ocazie rară de a ocupa din nou, după aproape un deceniu, structura puterii în totalitatea sa – executiv, legislativ, președinție, plus aparatele de represiune și ideologie. Pe scurt, e o ocazie numai bună de a se compromite, mai ales ținând cont de criza economică iminentă care, zice-se, pare că ne paște.

În ceea ce privește acest guvern, ce șanse crezi are și ce ar putea face?

Prea multe nu poate face. Cum spuneam mai sus, în direcția neoliberală și atlantistă nu prea are cu ce să depășească PSD-ul. În schimb, și mai ales ținând cont de criza economică anunțată drept iminentă din mai toate părțile, el va avea ocazia să implementeze ceea ce dreptei românești îi place cel mai mult să implementeze, marca identității sale libertariene: tăieri salariale, îngustarea sectorului public și austeritate generală. În același timp, să nu uităm că noua criză economică ne va găsi într-un context destul de schimbat față de cea de acum zece ani: deja cu nervii social-politici încordați la maxim (în locul „progresismului” anilor Obama, avem azi toată galeria de lideri autoritari și declarat antiliberali, cu politici fascistoide de represiune și criminalizare a imigrației adoptate atât în SUA, cât și în UE), dar și cu dereglementarea și privilegiile sectorului financiar readuse la un nou zenit. Ceea ce înseamnă că, odată criza declanșată, contextul nostru nu mai permite vreun spațiu de mișcare sau măcar defulare nici din punct de vedere politico-ideologic (ce mai poate veni după Trump, Johnson, Modi sau Bolsanaro pe linia demenței politice? cât de mult se mai pot fasciza societățile occidentale, mai mult decât sunt deja?), nici din punctul de vedere al intereselor capitalului financiar (avem deja rate negative ale dobânzilor la BCE, care au venit după ani buni de quantitative easing și sute de miliarde de lichidități revărsate peste sistemul financiar – ce alte facilități, privilegii și dereglementări s-ar mai putea scorni?). Și peste toate astea, o criză climatică ce nu mai bate doar la ușă, ci a cam luat deja casa pe sus. E, deci, un context numai bun pentru o nouă guvernare de dreapta. Căci trebuie să ne despărțim de trecut cu voioșie.

Postaţi un comentariu