Începe reabilitarea Drumului Bistriței

Ultimul din cele cinci sectoare care fac parte din Drumul Bistriței va fi reabilitat cu fonduri europene. Astăzi s-a semnat autorizația de construire pentru demararea execuției acestor lucrări care se vor realiza între pozițiile kilometrice 0+000 și 16+933,100. Sectorul în cauză al drumului județean 161 este inclus în proiectul de îmbunătățire a infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania de Nord, Drumul Bistriței

Necesitatea reabilitării tronsonului de drum județean ce face legătura între drumul național DN16 (Reghin-Apahida) și drumul național DN1C (Cluj-Napoca-Dej) a fost determinată de starea tehnică extrem de degradată a acestuia. În prezent, sectorul în cauză are numeroase porțiuni pe care îmbrăcămintea asfaltică lipsește, sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale nu funcționează corespunzător, există numeroase denivelări și gropi precum și podețe de descărcare a apelor nefuncționale sau chiar lipsă.  

În concret, lucrările de modernizare și reabilitare a drumului care străbate localitățile Gădălin și Bonțida vor consta în lărgirea platformei drumului până la 8 metri, din care partea carosabilă va fi de 6 metri. În același timp, vor fi așternute pe întreaga suprafață a sectorului covoare din piatră spartă, beton asfaltic și strat de uzură, se vor realiza acostamente pe ambele părți, se vor amenaja benzi de încadrare, pavele pietonale și rigole, se vor construi sau reabilita 16 poduri și podețe. Totodată, vor fi amenajate stații de autobuz, se vor edifica 150 de metri de ziduri de sprijin în zonele cu risc de alunecare, vor fi montați parapeți metalici și se vor amenaja numeroase parcări și treceri de pietoni.

În lungime totală de 83 de kilometri și traversând nouă comune clujene, Drumul Bistriței va oferi, la finalul lucrărilor, atât locuitorilor din zonă cât și celor care îl tranzitează zilnic, condiții optime de trafic.

Pentru implementarea proiectului vizând reabilitarea Drumului Bistriței, Consiliul Județean Cluj a accesat la finalul anului 2017 fonduri europene nerambursabile în cuantum de 127.300.650,72 lei, cofinanțarea necesară de la bugetul județului fiind de doar 2%, respectiv 3.014.649,8 lei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu