Galerie Foto | Proiectul aquaparkului din Becaș a fost votat de mașinăria de vot din Consiliul Local Cluj. ”Este un cadou otrăvit”, spun contestatarii

Foto: Dan Bodea

Proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții „Construire bază de agrement în municipiu” pe care Primăria dorește să-l construiască în imediata vecinătate a cartierului Între Lacuri a trecut ca prin brânză prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.

În ciuda faptului că cei care se opun ridicării unui asemenea proiect, și care au umplut până la refuz Sala de Sticlă a Primăriei, au vorbit aproape două ore despre inconveniente și încălcarea Planului Urbanistic General al orașului, mașina de vot liberală a adoptat cu largă majoritate HCL-ul inițiat de primarul Emil Boc.

Aquaparkul verde și togobanul King Cobra

Potrivit documentului care a fost supus votului consilierilor, partea exterioară a aquaparkului va cuprinde bazine, spații verzi și alei pietonale desfășurate pe o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați.

Potrivit prezentării făcute de primarul Emil Boc, printre numeroasele variante de petrecere a timpului liber, iubitorii de apă, soare și aer curat vor avea la dispoziție opt tobogane acvatice – cu o capacitate de aproape 2.000 de persoane pe oră, bazine de relaxare, pool bar, un loc de joacă și o piscină pentru copii, locuri de odihnă cu șezlonguri sau hamace, restaurante și terase.

”Vedeta” Aqua Park-ului va fi toboganul King Cobra, un echipament cu o înălțime de 17,5 metri și o capacitate de 480 de utilizatori pe oră. Vizitatorii Aqua Park-ului vor avea de asemenea la dispoziție o parcare cu peste 1.200 de locuri.

Valoarea estimată a investiției este de 198,2 milioane de lei (fără TVA). Costurile construcției și montajului sunt estimate la 125,5 milioane de lei (fără TVA), restul investiției reprezentând dotările.

Aquaparkul reprezintă prima etapă din cadrul Masterplanului Zona Verde – Est, proiect amplu care prevede realizarea etapizată a unui parc natural urban, a unui parc de recreere și a unei zone de activități sportive.

Toate bune și frumoase, potrivit primarului

În fața unei asistențe ce a umplut până la refuz Sala de Sticlă a primăriei, și în fața mai multor persoane ce purtau pancarte cu trimitere la alternativa folosirii banilor pentru aquapark în scopuri sociale, primarul a încercat să convingă pe toată lumea că aquaparkul va respecta destinația de spațiu verde și că acesta nu va interfera cu viețile oamenilor care locuiesc la doi pași de viitoarea construcție.

Din suprafața de 8,8 hectare de teren, 6,7 sunt spații verzi,care-și păstrează destinația cu acces nelimitat. Acest proiect a fot conceput și propus spre dezbatere publică pentru a se încadra în profilul zonei de agrement și a zonei verzi pe care o avem. Veți vedea că acest proiect urmărește o situație minim invazivă din perspectiva zonei verzi pe care o avem. Altfel spus, spațiile verzi vor avea circulație publică nelimitată, va exista și un acvariu de 650 mc de apă cu meduze, pești etc, la fel cu acces public nelimitat. De la sine înțeles că întreaga construcție urmărește să creeze un tot unitar, un aspect plăcut, care să continue spațiul verde existent. Suprafața la sol efectivă, amprenta la sol care ocupă intrarea cu bilete este de 2,2 ha de teren.

În vederea realizării acestui proiect, va trebui realizat separat un drum de acces de 800 de metri din Sopor, deci nu vom perturba ecosistemul existent, dimpotrivă vom crea un acces separat din centura metropolitană care se va face. De asemenea, precizez faptul că terenul de sport care există astăzi în zonă nu va fi afectat, va exista în continuare acolo.

În plus, nu s-a luat încă decizia finală cu privire la finanțarea proiectului. Dacă primăria ar dispune de cele 43 de milioane de euro necesare pentru realizarea aquaparkului, evident că am dori să fie o investiție a municipalității. Din nefericire, anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro, am mai pierdut deja în primele trei luni ale anului 2019 alte 3 milioane de euro față de 2018. De aceea, vom lăsa oportunitatea finanțării să fie decisă ulterior de Consiliul local, dacă va fi realizat din banii clujenilor, sau va fi realizat în urma unei investiții private printr-un parteneriat public privat. Dar, repet, decizia nu se va lua astăzi.

Oricum, astăzi nu se va hotărî definitiv dacă se va realiza acest aquapark sau nu, pentru că un asemenea obiectiv parcurgerea din punct de vedere legal a mai multor etape. În primul rând, este vorba despre realizarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, care să ne spună efectiv ce este acolo, cât costă, aprobarea acestor indicatori și a SF. Apoi, dacă votul va fi pozitiv, se ajunge la contractarea și realizarea studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a lucrărilor și operarea obiectivului cf. art.7 din Legea 100/2016, care va aduce detalii mult mai amănunțite, cu o prealabilă dezbatere publică. Va urma apoi o nouă etapă, prin licitație atribuirea contractului de concesiune dacă va fi vorba de un parteneriat public privat, sau realizarea de către primărie, dar printr-o licitație a realizării obiectivului respectiv, abia după care va urma operarea aquaparkului. Doar construcția efectivă a acestuia va dura cel puțin doi ani. Suntem, deci, încă departe de finalizarea unei decizii.”, a spus Emil Boc.

Aquaparkul de sub geam și darul otrăvit

A urmat apoi la cuvânt autorul proiectului. Timp de mai bine de un sfert de oră, acest a vorbit despre spații verzi promise, de lipsa betoanelor, de realizarea unor zone de recreere pentru copii, adulți, persoane în vârstă dar și persoane cu handicap, despre echipamente care nu poluează fonic, emisii mici de CO2 etc.

S-au perindat apoi la microfon cei care se opun realizării aquaparkului mamut la doi pași de casele lor.

Adrian Dohotaru, deputat de Cluj și director executiv al asociației SOS, le-a readus aminte aleșilor locali de petiția semnată de petiția semnată în 2013 de câteva mii de clujeni, și asumată de municipalitate, de realizare a unui parc uriaș în zonă, dar și despre proiectul câștigător de la concursul de bugetare participativă exact pe același profil. Mai mult, activistul de mediu clujean a ținut să lămurească aspecte ce țin de încălcarea reglementărilor în vigoare prin punerea în aplicare a proiectului aquaparkului.

Văd mari probleme cu acest proiect. Acestea sunt legate de faptul că clădirile propuse depășesc limita maximă de ocupare a terenului, potrivit PUG, de 2,5 ori. Clădirile, parcarea, drumurile, platformele, depășesc limita maximă de ocupare a terenului de 4,5 ori. Studiul de fezabilitate nu respectă prevederile legale privind calculul indicilor urbanistici potrivit Legii 350/2001. S-a vorbit că este vorba despre un aquapark minim-invaziv, ceea ce este o aberație. Imaginați-vă parcul Văcărești din București, un parc natural, cu un aquapark, ar fi, repet, o aberație în termeni ecologici. De aceea, noi suntem pentru aquapark, dar într-o altă zonă a Clujului, care nu este atât de ocupată de construcții, de trafic auto. Propunem în continuare realizarea unui parc natural urban în zona respectivă, nu susținem ideea unui aquapark acolo. Vorbim de o suprafață de 66 de ha, cel mai mare spațiu verde al orașului, care trebuie transformat în așa zisul Parc Est al orașului. E o zonă cu biodiversitate bogată, cu 67 de specii de păsări acolo, sunt căprioare și vidre acolo, sunt iepuri și veverițe, deci de ce să nu prezervăm o asemenea zonă? Aquaparkul îl putem face în altă zonă a orașului.”, a spus Adrian Dohotaru.

Avem nevoie de un aquapark în Cluj, dar acest obiectiv va deveni unul regional, nu local, iar acest fapt va genera foarte mult trafic rutier care va deveni sufocant, așa cum este de fapt și acum. Propunem o colaborare cu Consiliul județean pentru găsirea celei mai bune locații pentru un asemenea aquapark, dar nu în interiorul orașului. În plus, am dori să se țină cont de dorințele și de voturile clujenilor exprimate în concursul de bugetare participativă din 2017, când zeci de mii de clujeni au decis că este nevoie de acest parc în estul Clujului. Să transformăm acum acea zonă într-un aquapark mi se pare acum cel puțin deplasat.”, e menționat și Ovidiu Nistor, de la USR Cluj.

Proiectul prezentat mi se pare foarte spectaculos și poate fi foarte util pentru dezvoltarea Clujului, care va atrage cu siguranță și turiști din alte județe. Sunt aici pentru că locuiesc într-un bloc care va fi în contact direct cu acest aquapark. Riscați să faceți un mare rău locuitorilor din zonă. Acel aquapark va fi efectiv sub geamurile mele, este frumos, dar, oameni buni, este efectiv sub geamurile mele. Unul dintre motivele pentru care am ales să rămân în Cluj a fost și calitatea vieții, care crește spectaculos. De aceea, vreau să vă atrag atenția că riscați să faceți un dar otrăvit clujenilor. Suntem șocați la posibilitatea de a ne trezi sub geamurile noastre cu tobogane și parcări de nu știu câte mii de locuri, de nu știu câte mii de mașini și așa mai departe.”, a spus un alt vorbitor, Bogdan Botău.

Dan Chiuzbaian, președintele unei asociații de proprietari din imediata vecinătate a proiectului a făcut un apel disperat către aleșii locali pentru a muta aquaparkul cât mai departe de zona de blocuri:

”Locuiesc într-unul din cele 7 blocuri amplasate exact peste drum de proiectul vizat. Vă întreb pe cei care ați făcut acest proiect: există un studiu de impact al zgomotului vizavi de cei care stau la 200 de metri distanță? Cum credeți că putem trăi pe un orar de funcționare 10-17, sau 10-21? Înțelegeți, nu poți să stai patru luni din an cu geamul închis pentru că la 100 de metri de ele cineva țipă încontinuu. Nu suntem împotriva acestei investiții, vrem doar să vă rugăm să o mutați cât mai departe de blocurile în care trăim”.

Dezbateri de dragul dezbaterilor

După două ore de dezbateri aprinse, consilierii din opoziție au cerut amânarea adoptării proiectului de hotărâre pentru a clarifica anumite aspecte sesizate de cetățeni, însă cererea lor a fost respinsă cu un vot covârșitor.

Înainte de votul final, primarul Emil Boc a smuls promisiunea proiectantului că se va încerca mutarea unor tobogane la câteva sute de metri distanță de blocurile de locuințe.

La ultima strigare a viceprimarului Dan Tarcea, președintele de ședință, a fost aprobată tema de proiectare a aquaparkului, cu 18 voturi ”pentru” și cinci abțineri.

Galerie Foto: Dan Bodea

consiliu 1 consiliu 2 consiliu 3 consiliu 4
<
>
Distribuie:

Postaţi un comentariu