Elevii, pandemia și un altfel de jurnal de știri. Zbor deasupra unui cuib de berze

Foto: Árpád Gazda

Árpád Gazda transmite zilnic știri despre ce se întâmplă în România pentru o importantă agenție din Ungaria, este jurnalist. În 1989 a participat la Revoluție și a fost arestat alături de László Tőkes, la Timișoara. A lucrat la diverse publicații de limbă maghiară din România, este inițiatorul fluxului de știri MTI tradus în limba română și se ocupă de programele unei fundații cu scopuri umanitar-educative. Înainte de criza financiară, Árpád s-a mutat la Vlaha, lângă Cluj. Acolo își crește copiii, iar de la biroul cu fereastră spre sat scrie știri pentru MTI.

Alaltăieri însă, a transmis următoarea știre, nu pentru MTI:

„În seara zilei de miercuri, 15 iulie, a avut loc primul zbor în afara cuibului. Unul dintre puii de barză a părăsit cuibul la ora 18.34 și s-a întors la câteva minute după ora 19.00. Între timp, a ratat cina pe care Leske, barza mamă, le-a servit-o celorlalți trei pui ai săi, care au rămas în cuib”.

În 14 iulie, scria:

„Puii de barză care au crescut în cuibul de la Vlaha își încearcă aripile. Anul trecut, primul zbor a avut loc la 14 iulie, în urmă cu doi ani, pe 16 iulie, iar în urmă cu trei ani, părăsirea cuibului a fost înregistrată la 27 iulie. Puii se antrenează de cel puțin o săptămână, pregătindu-se cu rândul să își ia zborul de pe cuib. Dând din aripi, se ridică la un metru deasupra cuibului, apoi se lasă jos. În fiecare zi, părinții îi tot încurajează, chemându-i de pe stâlpul vecin sau de pe acoperișul vreunei case de vizavi”.

Cum a ajuns Árpád să fie observatorul berzelor din Vlaha, ne povestește chiar el.

„Ne-am mutat în 2006 la Vlaha într-o casă care se afla la 50 de metri de singurul cuib de berze din sat. Am notat în fiecare an: la ce dată a sosit prima barză, la ce dată a sosit cea de a doua, câți pui au crescut în cuib. Și de multe ori am sunat un profesor de la UBB să raportez ce am observat. Am completat formulare de raportare. Așa s-a format o legătură cu cei de la Universitatea «Babeș-Bolyai». Eu am ținut în evidență berzele de la Vlaha, ei m-au ținut pe mine în evidență, că lângă cuibul din Vlaha stă cineva, care ține sub observație cuibul. Așa am ajuns să cooperăm”.

Galerie foto: Árpád Gazda

DSC_0452 DSC_0465 DSC_0547 DSC_0581 DSC_0828 DSC_0835 DSC_0940 DSC_0956
<
>

Camera web a sosit de la Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus” prin profesorul biolog Szabó D. Zoltán, care între timp s-a mutat la Săvădisla, în satul vecin. Ea era instalată în anul 2016 pe un bloc din Mănăștur să observe o familie de vânturei. Site-ul a fost înființat inițial pentru vânturei de către Asociația „Apáthy István” a profesorilor de biologie de la UBB, secția maghiară.

Biologul Szabó D. Zoltán a venit cu inițiativa să fie observate berzele de la Vlaha cu camera și site-ul folosite inițial pentru vântureii din Cluj.

„Eu am și calificarea de lăcătuș mecanic, mă pricep la sudat. La începutul anului 2017 am conceput împreună cu Zoltán suportul pentru camera web. Am realizat suportul în așa fel, încât să fie reglabil. Important era să reglăm în așa fel imaginea, încât să nu deranjeze intimitatea niciunui vecin, prin transmiterea unor imagini din curtea lor”, povestește Árpád Gazda acum.

În martie 2017 a început transmisia. Bineînțeles, în acele perioade în care berzele cuibăreau acolo. Sistemul a fost îmbunătățit continuu, atrăgând în proiect mai mulți prieteni voluntari, au făcut și un site nou.

Anul acesta, proiectul lor a căpătat o nouă utilitate: a fost oferit profesorilor și elevilor pentru lecțiile de biologie în timpul pandemiei. Berzele pot fi urmărite pe site-ul clujbird.ro

Citiți întreaga poveste aici: https://www.revistasinteza.ro/elevii-pandemia-si-un-altfel-de-jurnal-de-stiri-in-seara-zilei-de-15-iulie-la-ora-18-34-a-avut-loc-primul-zbor

Distribuie:

Postaţi un comentariu