Din 7 februarie toate școlile din județul Cluj ar putea intra în online

Gradul de ocupare a paturilor din spitale, destinate pacienților cu COVID-19, a ajuns la 67,5% în județul Cluj.Creșterea față de săptămâna trecută este de 24,31% (43,19%).
Rata de ocupare a paturilor destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19 este indicatorul care este utilizat de către autoritățile din România cu privire la desfășurarea cursurilor în unitățile de învățământ, autoritățile anunțând că procesul de educație se va realiza în sistem online dacă rata de ocupare a paturilor dintr-un județ va depăși 75%.
Clujul mai are doar 7,5 procente pentru a ajunge la pragul setat de autorități, iar acest lucru este posibil să se întâmple în următoarele zile.
Totuși, decizia privind va fi luată doar după centralizarea datelor aferentă perioadei 31 ianuarie – 4 februarie, astfel că intrarea în online a școlilor din județul Cluj s-ar putea produce începând cu data de 7 ianuarie.

Potrivit datelor furnizate, joi, de Ministerul Sănătății, județul Cluj se află pe primul loc în țară în ceea ce privește rata de ocupare a paturilor destinate îngrijirii pacienților bolnavi de COVID-19.
Următorul județ este Suceava cu 58,56%, iar al treilea Bistrița Năsăud cu 56,56%.
La nivel național, rata de ocupare a paturilor destinate îngrijirii bolnavilor de COVID-19 a ajuns la 34,04%, față de 21,61% cât era în urmă cu o săptămână.

Citește și:
Școlile vor trece în online în funcție de rata de ocupare, la nivel județean, a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Județeană Cluj, în județul Cluj sunt disponibile 653 de paturi pentru îngrijirea bolnavilor de COVID-19 și 87 locuri la ATI, acestea putând a fi suplimentate în caz de nevoie.
Prefectura Cluj a comunicat, joi, că, în acest moment, în spitalele din județul Cluj sunt internate 463 persoane, cu 137 mai multe decât în urmă cu o săptămână.
În județul Cluj incidența cazurilor de COVID-19 ajuns la 17,85 la mie în timp ce în municipiul Cluj-Napoca a ajuns la 23,12 la mie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu